Cum putem schimba România? Simplu, începem cu Maramureș!

Cum putem schimba România? Simplu, începem cu Maramureș!

Mi s-a făcut dor să scriu despre România. N-am mai făcut-o demult și într-o vreme era unul din subiectele mele preferate. Scriam despre problemele pe care le vedeam în jur: despre corupție și sărăcie, despre poluare și prostie. Îmi vărsam frustrarea, arătam cu degetul și ne plângeam de milă.

La un moment dat am decis că acest lucru trebuie să înceteze. Vreau că cititorii mei să plece de pe acest blog cu zâmbetul pe buze, vreau să-i încurajez să fie mai buni, mi-am zis eu într-o zi și de atunci încerc să urmez acest principiu.

Locuiesc în această țară de mai bine de 10 ani – timp suficient ca să remarc o stare de spirit care poate fi rezumată prin două fraze simple: trăim în România – așa e la noi și suntem români, atât ne duce capul. Le auzim peste tot.

Le folosim ca să ne exprimăm nemulțumirea față de sistem, față de o stare de lucruri care nu ni se pare normală. Genul acesta de replici sunt atât de frecvente, încât mulți au început să creadă că sunt adevărate.

Din punctul meu de vedere există două tipuri de oameni: cei care se plâng și așteaptă ca totul să se rezolve de la sine, și cei care luptă pentru schimbare. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu un prieten care mi-a dat un motiv să scriu din nou despre români și despre România.

Se numește Dan Borlan și datorită inițiativei sale Direcția de Finanțe din Baia Mare a decis să încurajeze sectorul IT și să reducă impozitul pentru cei care activează în acest domeniu în județul Maramureș. Haideți să vedem cum a reușit acest lucru.

Dane, spune-ne te rog cu ce te ocupi și de unde ți-a venit această idee?

Nu vreau să insist pe seama meseriei sau funcției mele. Hai să spunem doar că activez de aproape 10 ani în domeniul IT din Baia Mare și, mai presus de orice, mă consider român și sunt mândru că sunt român.

A fost o perioadă în care cochetam și eu cu ideea că „numai la noi e așa, ce oameni sunt românii, dacă am fi și noi ca alții… ”, exemplele pot continua. În ultimii 8 ani am avut șansa să călătoresc în interes de serviciu în peste 10 țări.

Am cunoscut oameni din zone diferite. Discut în fiecare zi cu reprezentanți din 8 tari europene și mi-am dat seama că românul e poet, dacă era și harnic, eram acum departe. Asta e singurul lucru care ne deosebește de alte națiuni europene. Avem de toate, însă ne lipsește încrederea în faptul că putem schimba ceva.

De aceea ne consumăm toată energia pe discursuri și conversații fără nici o finalitate. Refuz să plec din țară, refuz să plec din această zonă extraordinară cu oameni minunați. Așa că dacă tot am planuri de ședere îndelungată, de ce să nu încerc să schimb ceva?!

Iar dacă tot încerc, de ce să nu fac tot posibilul să și reușesc? În final, la asta se rezuma totul: să crezi și să lupți, iar dacă ai parte de eșec, să înveți din el și să te întorci din nou la luptă mai pregătit.

De ce crezi că autoritățile locale trebuie să încurajeze domeniul IT?

domeniul-it-maramures-baia-mareHai să pornim de la definiția sistemului bugetar. Sistemul bugetar este cadrul organizatoric prin care se încasează, se repartizează și se cheltuie veniturile bugetare cu scopul satisfacerii intereselor generale ale societății.

Autoritățile locale sunt parte reprezentantă a sistemului bugetar și prin puterea lor de decizie au datoria de a susține toate domeniile economice locale. Domeniul IT este unul foarte dinamic, probabil singurul domeniu care a avut o creștere continua în ultimii ani atât pe plan local, cât și la nivel național.

De aceea cred că merităm și noi puțină atenție. Iar când am văzut că în ultimii 3 ani (din 2010 până în prezent) norma de venit ne-a fost crescută cu mai mult de 400%, am spus că trebuie să fac ceva. Aceasta creștere este total inacceptabilă în condițiile economice și sociale actuale.

Concluzia este că nu trebuie să ne fie rușine să contactăm autoritățile locale, ci din contra, e obligația noastră să o facem și să luptam împotriva oricăror forme de abuzuri. Pentru mine creșterea a normei de venit cu 400% a reprezentat un abuz. O fi fiind domeniul IT o „capră bună de muls”, însă există anumite limite.

Care au fost dificultățile cu care te-ai confruntat? Cum a decurs dialogul cu autoritățile locale?

În urmă cu aproape un an am avut onoarea să-l cunosc pe d-nul Ciprian Perva. Era proaspăt angajat la firma noastră și m-a impresionat printr-o calitate normală, dar pe care am întâlnit-o destul de rar la oameni.

El ajuta pe oricine și nu accepta nici un fel de recompensă. Are și o vorbă: românul trebuie să se obișnuiască să fie ajutat fără să fie nevoit să ofere ceva în schimb (ce bine ar fi dacă toți medicii noștri ar gândi la fel).

Inițial am suspectat că era un simplu foc de paie. Cu timpul m-am convins că așa e el. Astfel mi-a câștigat încrederea. El face parte și din TSD și m-a încurajat mereu să intru și eu. Îmi spunea mereu că românul se plânge de politicieni, dar nu se obosește să se implice ca să schimbe lucrurile.

Uite așa a reușit să mă convingă să mă înscriu și eu în acest an în TSD. Am acceptat în primul rând fiindcă vreau să înțeleg cine sunt politicienii noștri și cum e politica la noi. La prima întrunire la care am participat au fost prezenți senatorii și deputații PSD, iar la sfârșitul ședinței ni s-a spus să nu ezităm să-i contactăm.

solutii-judetul-maramures-baia-mareAm decis să profit de aceasta ocazie, l-am contactat pe deputatul Tătaru și am început să-i explic problema normei de venit. După nici un minut m-a întrerupt și a sunat la Finanțe cerând audiență. Recunosc, m-am gândit că audiența va fi doar o pierdere de timp, însă am decis că trebuie să merg mai departe.

Așa că am pregătit o documentație asupra situației la nivel județean, național și evoluția pieței IT din ultimii ani. A doua zi la 9:30 dimineață eram deja la directorul de Finanțe căruia i-am prezentat statistica. Mai jos prezint doar câteva date:

  • media normei de venit pentru cele 390 de coduri CAEN din județul Maramureș pe anul 2013 este 8.700 lei
  • norma de venit din domeniul IT este cea mai mare din cele 390 de coduri CAEN: 29.000; următoarea fiind de 16.000 lei pentru codul CAEN aferent transporturilor de mărfuri
  • Maramureșul se situează pe locul 9 după valoarea normei de venit peste astfel de județe ca Timiș și Cluj (date oferite de site-ul ANAF)

După această întrevedere au apărut primele speranțe. Nu-mi închipuiam că norma pe venit poate fi rectificată pe anul în curs, dar speram ca aceasta să scadă măcar din 2014. Datorită efortului d-nului deputat Tătaru am obținut scăderea normei de venit de la 29.000 la 22.000 chiar din anul curent.

Nu vreau să credeți că încerc să promovez vreun partid. De fapt eu am fost crescut în spirit anti PSD și toți cei care mă cunosc știu acest lucru. Însă colegul meu a reușit să îmi schimbe opinia, iar deputatul Tătaru a reușit să mă convingă că omul este cel care contează, nu partidul.

Mi-aș dori ca tinerii care vor sa rămână în țară să se implice mai mult, ca în politică să ajungă oameni care vor să facă ceva pentru comunitate, oameni care caută și altceva în afara de interese personale

Pentru că altfel stăm deoparte, criticăm și nu ne alegem cu nimic. Dacă vrem să schimbăm România, vă îndemn să începem cu Maramureșul, cu orașul în care trăim. Să lăsăm polemica și dezbaterile inutile pentru cei care nu pot să facă altceva.

Să punem mâna și să muncim pentru noi și să facem din acest oraș și acest județ ceea ce ne dorim să fie Romania. Să arătăm că Maramureșul poate fi fruncea ! Și ca să facem acest lucru e nevoie de fapte pe care le putem face doar împreună.

Ce planuri ți-ai propus să realizezi în viitorul apropiat?

Până la sfârșitul acestui an vreau să înființez o Asociație a IT-iștilor băimăreni. Poate așa ajungem să ne cunoaștem mai bine și să luptăm împreuna pentru dezvoltarea acestui sector la nivel local și, de ce nu, să organizam niște ieșiri.

Pană la urmă ca să lucrezi în acest domeniu îți trebuie o doză de nebunie și se știe că nebunii cu cât sunt mai mulți, cu atât se distrează mai bine 🙂 În același timp mai am un „proiect de suflet” pe care l-am început cu câteva luni în urmă în firmă.

Proiectul se numește „Cutia Balanței” și presupune ca în fiecare lună, la salariu, fiecare să doneze o sumă de bani echivalentă cu un viciu pe care îl are. Poate să fie echivalentul a câteva beri, a unui pachet de țigări, absolut orice.

Acești bani sunt folosiți pentru a ajuta familii nevoiașe, copii orfani și alți oameni care trebuie să fie ajutați. Nu e o obligație, fiecare donează cât dorește. Mi-as dori ca și alte firme să preia această inițiativă.

Eu cred că puține momente în viață îți pot oferi bucuria pe care o vezi în ochii unui copil căruia i-ai dăruit ceva, în ochii unei mame pe care ai ajutat-o sau în ochii unui bătrân căruia i-ai oferit o masă și o vorbă bună.

Dane, îți mulțumesc pentru interviu și pentru inițiativă. Mult succes în ceea ce ți-ai propus! Să ne auzim de bine!

sursă foto 1 2 3

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentariu

  1. Frumoasa initiativa cu respectiva cutituta. Poi sa aiba succes si sa schimbam odata in bine ceva in tara asta.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 2 Thumb down 0

Trackbacks/Pingbacks

  1. Trei ştiri care au mare legătură cu businessul 2.0 • Chinezu - [...] Direcția de Finanțe din Baia Mare a decis să încurajeze sectorul IT și să reducă impozitul pentru cei care…
  2. Cum putem schimba Romania? Simplu, incepem cu Maramures! - [...] Andrei ALBU Cum putem schimba Romania [...]
  3. Cum am fost la fotbal pe variantă | Andrei Albu - [...] o istorie pe care mi-a povestit-o Dan (am mai scris despre el aici) [...]
  4. Povestea pictorului fără mîini | Andrei Albu - [...] întîlnesc prin intermediul lui Dan Borlan despre care am mai scris [...]

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *