Cum să slăbeşti simplu şi rapid cu… Dove
Senzaţional! Cercetătorii au descoperit o nouă metodă revoluţionară de slăbit. Aţi auzit probabil cu toţii despre campania Dove în care producătorii îndemnau femeile din toată lumea să se dea cu Dove timp de 7 zile şi să nu se privească în oglindă decît după expirarea perioadei. Ei, bine, creatorii de cosmetice au decis...
Cum să iei amendă like a boss
Îmi povestește într-o zi Adi, colegul meu de lucru, o pățanie din traficul românesc de la Nistru’ pîn la Tisa unde tot românu plînsu-mi-s-a că nu mai poate străbate de atîtea drumuri stricate. ”Eram în drum spre Cluuuj, începe el molcom (în arghelenește Cluj se scrie cu trei de u după cum bine vedeți)”. ”… și mă...
Traian, mioriţa și legenda dacilor
În acea zi călduroasă de primăvară împăratul Traian se trezi cu o durere spurcată de cap după beția și orgia din noaptea trecută. Oare ce-aș putea face eu interesant astăzi? se gîndi el şi-l strigă pe sfătuitorul său Vitalie. “Ia să vedem, începu Traian domol. Lupte cu gladiatori am făcut, creştini la lei am dat,...
Cum au apărut femeile
Acum 3000 de ani Pămîntul era locuit doar de bărbaţi. Femeile nu apăruseră încă pe lume, aşa că lucrurile erau destul de simple: culege, vînează, mănîncă şi seara la crîşmă. Lumea era plină de baruri, cazinouri şi terenuri de sport. Zeul berii era venerat şi sărbătorit de cîteva ori pe an. Bărbatul era fericit şi...
Idilă între două Mercedesuri (1)
Scurtă povestire în 3 părți, 2 poze și 1 final neașteptat Prima parte – versiunea bloggerului S-au întîlnit într-o seară caldă de iulie. A zărit-o într-un sens giratoriu printre razele aurite ale soarelui de vară. Trecu în galop pe lîngă el fără să-l bage în seamă, ca un unicorn coborît din poveste. Ea – un...
Basarabia: dor de țară, floare amară
Noaptea trecută m-a trezit un sunet ciudat, ca un suspin abia perceptibil. Mă ridic din pat, deschid geamul. Luna agățată între cer și pământ mă privește cu ochi galben aurii în liniștea presărată de noapte peste orașul adormit. Deschid ușa, vecinii dorm liniștiți în paturile lor, doar la mine în casă se aude un oftat...
Borșul, detectorul și sfîrșitul lumii
Ieri am tras o spaimă soră cu moartea. Nu avem nimic de mîncare prin casă așa m-am apucat să-mi fac un borș ca la mama acasă. Am pus tacticos la fiert cărnița trecută prin foc și sabie în două vămi, nouă mări și nouă țări. Am pus flacăra la minim și m-am întins să citesc o carte. Probabil că ațipisem cînd s-a...
Cireşe sau cireşi?
Avînd în vedere popularitatea articolului meu despre căpşune şi căpşuni şi faptul că sîntem în luna mai, iar mîine poimîine intrăm în cireşar, mi s-a părut foarte oportun să public un articol despre cireşe şi cireşi.
Aşadar, cum este corect, cireşe sau cireşi? În ceea ce mă priveşte situaţiea este destul de clară:
un cireş, doi cireşi – cu referire la copac
o cireaşă, două cireşe – cu referire la fruct
Şi totuşi există foarte mulţi oameni care folosesc greşit pluralul pentru cireaşă şi spun, de exemplu, am mîncat cireşi. Avînd în vedere numărul lor crescut, Academia Română a decis relaxarea normelor şi a adăugat în DOOM-ul din 2005 forma de plural cireşi ca şi formă acceptata pentru substantivul cireaşă.
Situaţia este identică pentru căpşune şi căpşuni. Astfel DOOM-ul a legitimat oficial nişte formule greşite pe baza criteriului de frecvenţă în uz. Într-adevăr, limba este un organism viu în continuă evoluţie, acest lucru nu înseamnă însă să ridici la rang de normă nişte forme de plural regionale.
Pînă la urmă fiecare este liber să vorbească aşa cum doreşte, pentru mine însă, şi aici îl citez pe regretatul George Pruteanu, cireşele vor creşte întotdeauna în cireşi, iar căpşunele în căpşuni.
Sursă foto
Citeşte tot articolul
Odecolonul și scîndura de la frizerie
Cînd eram mic, îmi era tare frică să merg la frizerie. Îmi aduc aminte perfect cum o dată la cîteva săptămîni tătal sau mama mea (uneori chiar amîndoi) mă luau frumușel de mînuță și mă duceau să mă tund ca pe un mielușel la tăiere.
Mergeam la singura frizerie din sat care se afla într-un local căruia consătenii mei îi spun chiar și în ziua de azi în rusă Dom Bîta: o clădire cu un singur etaj care găzduia la parter cîteva magazine, iar la etajul întîi – o croitorie.
Frizerița așeza o scîndură pe mînerele scaunului ca să mă poată tunde fără să se aplece după care își începea procedura. Totul decurgea bine pînă în momentul în care era pusă în funcțiune mașina de tuns.
În clipa în care auzeam lîngă ureche zumzetul ei zgomotos, începeam să scîncesc, apoi să zbier pe toate octavele pe care mi le permiteau coardele vocale. Şi vă asigur că registrul meu vocal era destul de generos.
Frizerița era răbdătoare și mă tundea în reprize, pauzele cărora erau presărate cu mustrări din partea părinţilor sau cu promisiuni din categoria dulciurilor, jucăriilor sau excursiilor fără de care nu era chip să fiu ţinut în loc.
Sfîrșitul, însă, îmi plăcea căci acesta aducea cu sine două-trei pufăituri de odecolon (a se citi eau de cologne). Și uite așa proaspăt tuns și frumos mirositor ieșeam pe ușa Dom Bîtei mîndru că am reușit isprava.
Timpul a trecut, frizeria s-a închis, iar clădirea din centrul satului s-a dărăpănat. Dar chiar și după atîția ani, cînd trec prin fața ei, parcă văd scîndura de la frizerie, aud zumzetul mașinii de tuns şi simt aievea mirosul de odecolon.
Citeşte tot articolul
Moldovenii și legenda Ghiavolului tărcat (2)
“Să văd dacă am înţeles bine, vorbi Cezar în cele din urmă: ne pui o întrebare, dacă răspundem corect, scăpăm cu zile și ne îndeplinești o dorință”. ”Aşa este, tună pocitania, dar dacă greșiți, va fi vai și amar de pielea voastră.”
”Care este esența adevărului?” ne întrebă namila şi răsturnă o clepsidră cu cap de mort după care necheză ascuțit. ”Am belit-o”, mi-a șoptit Cezar scurt. La întrebarea asta s-au chinuit toți filosofii din lume. De unde să știm noi răspunsul?”
”Uăi, eu zic să fugim” i-am propus eu. ”Unde să fugi, bre? N-ai văzut ce lăbane mari şi lungi are? Unde pălește, nici iarba nu crește!” Drept zici, am aprobat eu. Prin urmare, îi așa cum ai zis tu. N-avem scăpare”.
Secundele trecură cu viteza amețitoare și în curînd ultimele fire de nisip se prelinseră în partea de jos a clepsidrei. ”Răspunsul!” tună Ghiavolul tărcat. ”Poate ne dai altă întrebare” am început eu încercînd să-l înmoi.”Șii om!”
”Răspunsul!” repetă matahala. ”Putem lua opțiunea 50 la 50 sau sună un prieten?” încercă și Cezar. ”Răspunsul!” behai din nou namila. ”Ho, că nu dau turcii… dă-ne voie măcar să ne luăm adio de la viață…”
Citeşte tot articolul
Moldovenii și legenda Ghiavolului tărcat (1)
”Ți-am povestit vreodată legenda Ghiavolului tărcat?” l-am întrebat eu pe un ton grav în timp ce traversam o poieniţă. „Nu, dădu Cezar din cap surîzînd. E vreo poveste de speriat copchiii?” ”Nu chiar”, i-am răspuns eu gînditor.
Era o seară liniștită de mai, stelele începură să ne facă cu ochiul din înaltul cerului în timp ce ultimele raze ale soarelui se făceau nevăzute. Veneam din satul vecin, mașina ni se stricase pe drum, de aceea ne întoarceam acasă pe jos.
Cel mai scurt drum era prin pădure, așa că acum urmam o cărăruie subțirică ce ne ghida agale prin relieful basarabean. ”Bătrînii povestesc despre un spirit malefic care apare pe pămînt Moldav o dată la cîteva sute de ani, am început eu.
”Se spune că își face apariția atunci cînd cineva îi strigă numele, în special în nopţile cu lună plină, și-i mănîncă pe drumeții care au ghinionul să-i nimerească în cale”. ”Du-te de aici cu poveștile iestea” răspunse Cezar. Eu nu mă tem de nici un ghiavol, oricît de tărcat ar fi el”
Și nici nu apucă bine să spună aceste cuvinte că nori deși acoperiră cerul, se întunecă brusc, copacii începură să tremure și un vuiet prelung se auzi din măruntaiele pămîntului. Cărarea se crăpă în doua cît un crater și din el apăru o arătare.
Avea coarne de bou, gheare de urs și copite de țap. ”Vă-le-leu mamă!” am strigat eu cu ochii cît cepele. ”Oi, nah!” a țipat Cezar după care a turnat un șir lung de înjurături pe care mi-i rușine să le reproduc.
”Eu sunt Ghiavolul tărcat, a tunat matahala, și am de gînd să vă mănînc sufletele dacă nu îmi răspundeți corect la o întrebare!”
”Ei de-amu se începe…” am spus eu parcă revenindu-mi în fire. ”Tu îi fi ceva sfinx moldovenesc…” dădu să spună Cezar, dar monstru plesni din coada sa ascuțită și îi aruncă o privire ce putea să-ți înghețe sîngele în vine.
Citeşte partea 2
sursă foto
Citeşte tot articolul
Nasc şi la Moldova oameni
De cînd mă ştiu, mi s-a spus că viaţa funcţionează după nişte reguli şi probabilităţi bine definite. Am descoperit însă că, din cînd în cînd, apare de nicăieri cîte o enigmă, o minune care nu se supune unei catalogări, care dă toate teoremele peste cap.
Stau uneori şi mă gîndesc cum e posibil ca o ţărişoară mică precum Moldova să dea atîtea valori şi oameni talentaţi. E vorba de o populaţie de 3 milioane şi ceva de oameni care trăiesc în cea mai săracă ţară a Europei. E vorba despre nişte oameni îşi duc zilnic povara neputinţei şi încearcă să trăiască aşa cum ştiu ei mai bine.
Şi în aceste condiţii vitrege, odată la cîteva decenii, răsar vlăstare de lumină şi speranţă care contrazic toate probabilităţile. Vorbesc despre un Grigore Vieru, despre Codreanca, despre Lăutarii şi, mai nou, despre sportivii moldoveni.
Îl citim pe Grigore Vieru pentru că el a cîntat ca nimeni altul plaiul moldav. Admirăm ansamblul de dans Codreanca – multipli campioni mondiali la toate tipurile de dans pe care ţi le poţi imagina. Ca să nu mai zic de orchestra Lăutarii – cea mai importantă orchestră de muzică populară din spaţiul românesc.
Sportivii basarabeni au vrut să ne arate recent că nici ei nu se lasă mai prejos. Halterofilii moldoveni s-au întors cu torba plină de medalii luna trecută de la Campionatul European de Haltere din Turcia.
Sportivii noştri au strîns 13 medalii şi s-au clasat pe locul 4 în clasamentul general, iar lotul masculin a ocupat locul 2 în clasamentul neoficial pe medalii, cu o singură medalie mai puţin decît Rusia.
Halterofilii moldoveni au demonstrat încă o dată că Moldova are tradiţie în haltere şi că pot egala oricînd performanţele marilor puteri sportive ale Europei. Ceea ce mă face să exclam încă o dată – nasc şi la Moldova oameni!
Foto: Cristina Iovu 19 ani, campioană europeană absolută la haltere cu 3 medalii de aur la Campionatul European din Turcia
Sursă foto
Citeşte tot articolul
Let’s do it Romania: probleme şi solutii
Cred că am mai scris despre Let’s do it Romania. O fac din nou şi de data asta o să încerc să fiu cît mai scurt şi mai obiectiv. Ideea care stă la baza campaniei este bună, chiar dacă e un pic idealistă.
Iniţiativa mi se pare salutabilă, pentru că transmite un semnal sănătos şi demonstrează că în România există oameni care îşi doresc o ţară mai curată, şi mai ales, care sînt dispuşi să şi facă ceva în această privinţă.
Un alt aspect important al campaniei Let’s do it este faptul că tinerii conştientizeză cît de important este să protejăm natura, să aruncăm gunoiul la punctele de colectare.
Sper sincer că efectele acestor campanii se vor vedea în timp, pentru că acum acestea nu au cum să funcţioneze. Şi o să vă dau cîteva argumente simple. Primul ar fi sistemul de colectare a gunoiului care este deficient prin excelenţă.
Poate că în oraşe avem ghene şi coşuri de gunoi, dar la ţară primăriile nu au găsit sau nu au implementat încă soluţii în acest sens. Aşa că ţăranul (mă refer aici la cei care locuiesc la ţară) aruncă gunoiul acolo unde s-a obişnuit.
Al doilea argument – România nu reciclează sau o face insuficient, sîntem atît de departe de ţări ca Suedia care îşi acoperă 70% din consumul de energie reciclînd. Şi, bineînţeles, cel mai dureros aspect este legat de mentalitate.
Degeaba ies cîteva mii de tineri şi strîng gunoiul într-o zi, dacă alte cîteva milioane fac mizerie tot restul anului. Şi aici lucrurile nu au cum să se schimbe prea curînd.
Aş propune următoarele soluţii:
Citeşte tot articolul
Teorie vs. Practică în stil românesc
Teorie – atunci cînd ţi se pare că ştii totul, dar nu funcţionează nimic.
Practică – totul funcţionează perfect, dar nimeni nu ştie cum şi de ce.
Noi combinăm armonios teoria cu practica: adică la noi nu funcţionează nimic şi nimeni nu ştie de ce.
Dar eu zic că nu are rost să ne batem capul în această privinţă, pentru că teoretic, nu există nici o diferenţă între teorie şi practică. Practic, lucrurile stau tot aşa, numai că invers.
Citeşte tot articolul
Urmăreşte-mă, mă!
Banner
