Cum să te tunzi la zero ca un boss

Postat de Andrei A. pe 23.05.2013 în Ulciorul cu pătărănii | 1 comentariu

O vorbă din bătrîni spune că nu există pilulă de-a doua zi pentru un cot în gură. Nu există nici pentru un cap tuns la zero, îmi permit eu să adaug. Și acum că am zis-o, mi-am adus aminte de o poveste din cămin pe care țin să v-o narez.

Naratul n-are nici o legătură cu nara, să ne înțelegem de la bun început. Povestea însă are legătură cu capul, mai ales cu ce crește de obicei pe el (și nu mă refer aici la mătreață). Era așadar la noi în cămin un tip care arăta așa… mai feminin.

Avea o față cu trăsături fine, era slab ca o lumînare și consuma mai puțin ca niște becuri economice. Mai presus de toate însă avea un păr blond și bucălat de o frumusețe rară pe care îl purta pînă la umeri. Nici nu era de mirare că mulți îl confundau cu o fată. Tipul atrăgea priviri, însă majoritatea din ele erau nedorite.

Femeile îl invidiau pentru șevelura bogată, iar bărbații îl fluierau luîndu-l drept o top-modeală din aia care se hrănește doar cu morcovi și răbdări prăjite. Feciorul avea iubită, deci în privința orientării sexuale lucrurile erau cît se poate de normale.

Omul era însă foarte frustrat pentru că era ținta unor glume foarte acide din partea colegilor și a prietenilor. ”E numai din cauza părului. Tunde-te și o să arăți și tu ca un om normal!” Asta auzea bietul de el de la toată lumea. Băiatul însă era încăpățînat, refuza să o facă din principiu.

Principiul respectiv s-a topit în aburii bahici din cadrul unei petreceri (căminiștii știu despre ce vorbesc) la care feciorul a pus mîna pe mașină și s-a tuns la zero, după care s-a plimbat în miez de noapte prin cămin cu două becuri cu led în mînă cîntînd luminiță lampă mică.

Trei moldoveni pe autostradă în Ungaria

Postat de Andrei A. pe 19.05.2013 în Jurnal de bord | 4 comentarii

Prima ieșire pe care am făcut-o în spațiul european în calitate de cetățean român a fost în Ungaria. Știam că pot trece frontiera doar cu buletinul, totuși, ca orice moldovean pățit, aveam la mine două pașapoarte…

… plus un sac de hîrțoage. Așa, pentru orice eventualitate. Iată-mă așadar la Vama Petea împreună cu doi prieteni. ”Unde mergeți?” mă întreabă vameșul român. ”În Italia, îi răspund eu calm. Prin Ungaria sîntem doar în trecere”.

”Ce-i cu copacul acesta?” revine nedumerit vameșul arătînd la crengile ce se îțeau din portbagaj. ”E arborele meu genealogic, îi răspund eu prompt, conține strămoșii mei de la Burebista încoace. Îl port cu mine peste tot, așa, pentru orice eventualitate.”

”Vreți să-l vedeți?” ”Ah, nu, nu!” face el ochii cît cepele și ne lasă să trecem. O oră mai tîrziu călăream autostrada M3 – știți voi, genul acela de drum drept și lat care în România este extraordinar, dar lipsește aproape cu desăvîrșire.

Fiind foarte entuziasmat de călătorie, m-am apucat să citesc toate indicatoarele, greșit bineînțeles, deoarece cunoștințele noastre de maghiară se reduceau cumulat la vreo 3-4 cuvinte și expresii de genu: igen, nem, szia, kosznom și… bozmeg.

Mi-i o lene de mă doare și vă cînt din Baia Mare

Postat de Andrei A. pe 17.05.2013 în Cutia cu muzichii | 2 comentarii

Uite că am trecut și de mijlocul lui mai. Vremea e frumoasă, copacii sînt în floare, fetișcanele au mai lepădat din straie – ce să mai, o desfătare! Cu toate acestea, un fenomen național pare să ia amploare.

Vorbesc bineînțeles despre Lene. Știți voi, animalul acela viclean cu zeci de tentacule care ți se furișează pe nesimțite în oase și te îndeamnă să stai cu burdihanul la soare cît e ziulica de lungă.

Duminica trecută s-a trezit artistul din mine, mi-a dat un bobîrnac și m-a pus la treabă. Și fiindcă era cald și aveam chef să lenevesc în pat, m-am apucat să înregistrez o piesă potrivită cu clima și ambientul.

Așa că săriți cu clicele și ascultați-o… dacă nu vi-i lene, bineînțeles

Circuitul cocoșului în natură

Postat de Andrei A. pe 15.05.2013 în Jurnal de bord | 4 comentarii

… sau scurta și extraordinara viața a cocoșului Internet

Acest articol este cea de-a treia parte din povestea cocoșului Internet. Ca să înțelegeți despre ce e vorba, fac o scurtă recapitulare. În anul 2011, la sfîrșit de aprilie, au a avut loc două evenimente marcante:

1. s-a însurat prințul William, eveniment asupra căruia nu vreau să insist
2. în gospodăria omului alb s-au născut o puzderie de puișori mici și drăgălași

Unul din aceștia a fost fotografiat, iar poza a ajuns la mine pe blog (vezi aici). Din acel moment puiul a fost botezat Internet și a crescut într-o zi cît alții într-o noapte. Așa se face că 9 luni mai tîrziu un cocoș frumos și pintenat călca tot ce mișca prin ogradă (vezi aici).

Pînă aici toate bune și frumoase, cea de-a treia parte a poveștii însă e mai tristă, pentru că anul acesta de Paști Internetul a ajuns în răcitură. ”Iaca, i se jăluie mama verișoarei mele, am tăiat Internetul”. ”Cuum adică, o întreabă mirată verișoara mea, n-ați mai avut bani să-l plătiți?”

”Eeei, a trebuit să-l tăiem că nu mai încăpea nimeni în ogradă de el”, îi răspunde mama ștergîndu-și o lacrimă. ”Aaah, matale zici de cocoș!” răsuflă ușurată verișoara. ”Lasă, nu mai boci, intervine de dincolo tatăl meu. Dacă găinile ar domina lumea, ar face la fel cu noi.”

Cu Vama a fost perfect la Baia Mare

Postat de Andrei A. pe 11.05.2013 în Cutia cu muzichii | 3 comentarii

Scriu aceste rînduri proaspăt întors de la concertul Vama care a avut loc în Centrul Vechi din Baia Mare. Primăvara Baimăreană l-a adus pe Tudor Chirilă și compania într-un concert de zile mari.

Celor care l-au ratat pot să le spun doar atît: a fost cel mai tare concert Vama pe care l-am văzut / ascultat / dansat / sărit în sus pînă acum (le includ aici și pe cele în vechea formulă).

Am avut piese mai vechi și mai noi – toate au sunat foarte bine. Printre ele s-a numărat și noul hit Vama – Perfect fără tine care a fost interpretat pentru prima dată în cadrul unui concert live.

Aveți mai jos o filmare de la concert sau aici videoclipul original. La partea de refren în care se clatină camera nu e nici o defecțiune, pur și simplu nu mă puteam abține să nu țopăi

Drumurile noastre poate se vor repara vreodată

Postat de Andrei A. pe 10.05.2013 în Ofuri cotidiene | 4 comentarii

Cei care se plîng de drumurile din România probabil că nu au fost niciodată în Basarabia unde, cu excepția cîtorva șosele principale, drumurile încep de la groaznice și ajung pînă la aproape impracticabile.

Unele din ele sînt atît de rele (n-am zis proaste, pentru că nu le-am dat test de inteligență) încît șoferii sînt nevoiți să circule pe margini care sînt de multe ori mai bune decît partea asfaltată.

Drumurile din Basarabia sînt ca o femeie care a rămas vădană prea devreme, toți ar vrea să umble la ea, dar nimeni nu ar pune mîna să o ajute. Așa se face că natalitatea de gropi din Basarabia depășește cu mult mortalitatea.

Conducătorii auto oftează, conducătorii de service-uri își freacă bucuroși mîinile, iar conducătorii țării ridică din umeri că au de făcut treburi mult mai importante decît să-și bată capul cu genul acesta de ”prostii”.

Probabil că în fabricile auto din Europa o mașină veche le spune celor proaspăt ”născute”: dacă vă veți purta bine, veți circula pe autostrăzi frumoase, dar dacă o să vă împingă păcatul să faceți nazuri, o să ajungeți pe drumurile din Moldova.

Mai rău de atîta nu cred că se poate, deși…

Tradiții Pascale în Basarabia: focurile de Paști

Postat de Andrei A. pe 07.05.2013 în Jurnal de bord | 4 comentarii

Vă scriu aceste rînduri din frumoasa Basarabie, unde am venit să petrec împreună cu familia sărbătorile Pascale. În Moldova acestea se sărbătoresc în două reprize: duminică se celebrează Învierea, iar o săptămînă mai tîrziu Paștele Blajinilor.

Ultima este o zi a morților în care se merge la cimitir și se dă de pomană pentru sufletul celor plecați. Cu această ocazie mi-am adus aminte de un vechi obicei care se practică prin satele moldovenești și despre care vreau să vă povestesc.

Conform tradiției sîmbătă seara tinerii și copiii se adună în grupuri pe ulițe sau pe dealurile de lîngă sat unde se veselesc zgomotos și aprind focurile Pascale. Bătrînii spun că scopul acestor focuri este să sperie strigoii și să vestească bucuria Învierii.

Inițial se dădea foc la crengi, lemne și resturile rezultate în urma curățeniei de primăvară. Odată cu industrializarea lemnele au fost înlocuite cu cauciucuri uzate care ard mai mult și dau o flacără mai puternică.

Atunci cînd eram mic, flăcăii din sat adunau zeci de cauciucuri uzate cărora le dădeau foc în noaptea de sîmbătă spre duminică. Cei mai curajoși le rostogoleau arzînd la vale, alții se aventurau să le rotească pălălăind deasupra capului.

Efectul era spectaculos, dar a doua zi satul era învăluit într-un fum negru cu miros respingător. În ultimii ani cauciucurile uzate au început să se găsească mai greu, de aceea basarabenii au revenit la vechiul obicei privind focurile Pascale.

Sîmbăta trecută am aprins și eu un foc de vreascuri în noaptea de Înviere după care am admirat în depărtare zeci de luminițe galbene care înconjurau satul într-un cerc protector, parcă încercînd să alunge cît mai departe întunericul și cele rele.