ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

Povestea pictorului fără mîini


pictura-Gabriel-Mesesan-Baia-MareNu știu cum voi, dar eu mă consider un om norocos. Nu vreau să mă laud, dar simt nevoia să spun acest lucru de fiecare dată cînd am ocazia, pentru că aud din ce în ce mai mulți oameni care se plîng. Motivele invocate sînt cele mai variate.

Că nu au bani, că nu le place munca pe care o fac, că nu au noroc în dragoste, că trăiesc în România… și lista poate continua la nesfîrșit. Toți ne plîngem și fiecare din noi are impresia că problema lui e cea mai importantă, puțini însă fac ceva concret ca să schimbe situația în care se află.

După părerea mea lucrurile trebuie privite în perspectivă și cu cît ai o perspectivă mai largă, cu atît îți dai seama cît de norocos ești. De aceea pot să afirm fără teamă că sînt un om norocos și am mai multe argumente în acest sens.

Unul dintre ele este faptul că din cînd în cînd viața îmi oferă șansa să întîlnesc oameni minunați în calea mea, oameni simpli care cred în bine și care luptă pentru visele lor. Luna trecută am făcut cunoștință cu un astfel de om, despre el vreau să povestesc în acest articol.

Copilul fără mîini din Baia Mare

pictura-Gabriel-Mesesan-fluturiSe numește Gabriel Meseșan, este pictor și nu are mîini. Cel puțin nu în sensul clasic al cuvîntului, pentru că brațele sale sînt de fapt două cioturi de o șchioapă care se termină cu cîteva degete subțiri.

Vă întrebați probabil cum poate să picteze. Poate, vă răspund eu, dar să luăm lucrurile pe rînd. Sfîrșitul anilor 80, într-un orășel din nordul României se naște un băiat cu o malformație.

Medicii strîng din umeri și spun că nu au cu ce să-l ajute. Copilul crește și la șapte ani e acceptat cu mare greu la o școală ”normală” în pofida presiunilor de a fi direcționat spre o una specială.

De la desen la tatuaje

Trec anii și Gabriel învață să se descurce cu ce are, învață bine pentru că la sfîrșitul ciclului gimnazial este unul dintre cei mai buni elevi din clasă.

În liceu își descoperă latura creativă: modelează, meșterește diferite aparate și se îndrăgostește de desen. Unul dintre acestea este un aparat de tatuat cu care exersează și care începe să-i aducă un oarecare venit.

Anume în această perioadă în inima liceanului se naște un vis, acela de a urma facultatea de artă, lucru care se dovedește destul de anevoios la început. Părinții însă fac sacrificii și-i plătesc taxa universitară pentru un an.

Un vis împlinitpictura Gabriel Mesesan cersetoare

Iată-l pe Gabi la facultate alături de alți tineri cu aptitudini artistice. Pentru el universitatea e un vis împlinit care începînd cu anul doi devine un vis fără taxe. Atunci cînd nu ai mîini ești de două ori mai motivat să înveți și să arăți lumii ceea ce poți.

După trei ani Gabriel Meseșan iese în lumea mare cu o diplomă în buzunar și cu planuri mari pentru ceea ce urmează. Viața ne învață însă că lucrurile nu sînt deloc simple după absolvire, mai ales într-o perioadă de criză economică.

Totuși Gabi nu se dă bătut și continuă cu prima sa pasiune. Învață alături de un tatuator profesionist din Baia Mare după care adună bani și își cumpără un aparat profesionist. Comenzile de tatuaje împreună cu rarele comenzi de pictură îi completează veniturile obținute din alocația mică de la stat.

Gabi își pierde mama în lupta cu cancerul și rămîne alături de tatăl său pensionar, bolnav de diabet. Acesta este momentul în care am ocazia să-l întîlnesc prin intermediul lui Dan Borlan despre care am mai scris aici și care îl ajută lunar cu ceea de poate.

pune-luna-pe-cerFă rai din ce ai!

”Dan mi-a făcut prima comandă de pictură, îmi mărturisește mîndru Gabriel. Mi-a spus că are de gînd s-o pună pe peretele din sufragerie și ori de cîte ori îi va fi greu pe suflet, o va privi și își va aduce aminte de mine”.

Discuția noastră continuă mai bine de o oră timp în care răsfoiesc prin desenele făcute de el în diferite perioade ale vieții, admir diplomele și certificatele expuse pe pereții din camera sa și aflu că îi place să iasă în natură și să meargă la pescuit.

Apoi fac cunoștință cu tatăl său și cu cățelul de care pare să fie foarte atașat. Realizez la un moment dat că am uitat că am în față o persoană cu un defect fizic, vad doar un om plin de viață cu multe planuri și ambiții….

… pe care nu l-am auzit să se plîngă de situația sa sau de felul în care este tratat de cei din jur. ”Fă rai din ce ai, viața e frumoasă, trăiește-o din plin!” par să spună ochii săi. Același îndemn vi-l adresez și eu vouă, celor care citiți acest articol.

Iar atunci cînd vă este greu, amintiți-vă de cei cu care soarta a fost mai puțin generoasă. Și nu renunțați niciodată la vise!


2 Comentarii

  1. Bravo ! Oameni ca el, merita promovati ! Ii doresc succes si cat mai multe comenzi.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 3 Thumb down 0

  2. mesesan gabriela |

    Mama nu a murit de cancer si tata nu este pensionar

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 2 Thumb down 0

Trackbacks/Pingbacks

  1. Articole bune de citit ! - Blogul lui Stefan - [...] Povestea pictorului fără mâini de Anderi Albu [...]

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *