Donez bun-simţ…


Astăzi la piaţă mi-a spus o bătrână că am prea mult bun simţ şi că, dacă continui aşa, nu o să realizez nimic în viaţă. De fapt formularea ei exactă a fost „baietu’ ista are pre multă soviste, nu ştiu ce-a ajunge în viaţă”. Ceea ce ne aduce la eterna întrebare – ce-o mai fi fiind şi bunul-simţ şi cu ce se mănâncă? La o căutare rapidă în DEX aflăm că „bunul-simţ este un mod corect, rezonabil de gândire şi de apreciere”, definiţie care nu prea pune punctul pe i, dacă e să fim obiectivi. Aşa că am întrebat în stânga şi în dreapta în legătură cu acest subiect.

Unii mi-au spus că bunul-simţ ţine de cei şapte ani de acasă, prin urmare un om cu bun simţ este un om educat şi binecrescut. Apropo, o elevă din clasa a întâia mi-a spus că nu are cei şapte ani de acasă pentru că… a mers la şcoală la 5 ani – un mod cel puţin interesant de a privi lucrurile. Alţii mi-au răspuns că bunul-simţ înseamnă o atitudine respectuoasă faţă de cei din jur. Aşadar, un om cu bun-simţ este în primul rând etic, cu un comportamentul corect. Prin urmare, o persoană care nu are o astfel de conduită este lipsită de bun-simţ, fiind un om nesimţit, nerespectuos şi needucat, sau gros de obraz şi nesovestit cum ar zice bătrânica de la piaţă.

Teoretic bunul-simţ ar trebui să fie o normalitate, o valoare general valabilă, iar să ai bun-simţ – o situaţie dezirabilă. Cum se face atunci că cei care au conduită corectă sunt defavorizaţi, marginalizaţi şi consideraţi proştii satului. De ce este la modă să fii mârlan, necioplit, bădăran şi să nu dai doi bani pe cei din jur. Cum se explică fenomentul că în viaţă reuşesc preponderent cei care nu se cramponează de astfel de idei „inutile”, cei fără scrupule şi fără o conduită morală? Conform sloganului Petrom, România va creşte prin bun simţ şi responsabilitate. De acord. Situaţia este perfect aplicabilă şi în cazul Moldovei. Apare însă o problemă: de unde să-l iei? Există oare zăcăminte de bun-simţ, poate el fi cumpărat şi care e preţul ce trebuie plătit? Nu de alta, dar tare ne-am mai prinde bine. Pe de altă parte, e posibil oare să ai prea mult bun-simţ? Dacă răspunsul este afirmativ şi dacă bătrâna din piaţă are dreptate, sunt dispus să donez din surplusul de bun-simţ din dotare. Pentru detalii, lăsaţi comment.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 Comentarii

  1. Eu zic ca bunul simt tine direct de nivelul de educatie. Si cum nivelul educational este in cadere libera, bunul simt nu se lasa nici el si sare in gol.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. In opinia me bunul simt este in exces atunci cand actionezi in defavoarea ta si in favoarea altora.
    Ex: in troleibuz daca o babuta te loveste intentionat cu bastonul la picior(indicandu-ti ca ar trebui sa-i oferi locul pe care stai) si tu din bun simt ai oferi locul,actionezi in defavoarea ta.
    A oferi locul din propria initiativa unei babute dragute care iti mai zice si multumesc,si al oferi dupa ce ai fost agresat verbal sau fizic, sunt 2 lucruri diferite.
    Deci daca intr-adevar ai surplus de bun simt poti sa mi-l donezi 😛

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  3. @hm-andrei
    ai spus un mare adevar Andrei, este o legatura strinsa intre bunul-simt si educatie si, de cele mai multe ori, unde nu e una, lipseste si cealalta…prin urmare ne aflam intr-un cerc vicios din care e foarte greu de iesit.

    @tinker
    sa stii ca inteleg foarte bine ce ai in vedere. prefer sa dau locul meu unui batrin din proprie initiativa. Discursurile gen "eu am construit aceasta tara" (si votez cu comunistii)+ gesturile de rigoare ma irita la culme. In acest caz nu cedez locul nici sa ma bati 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. mai bine nu stati jos deloc daca nu dureaza foarte mult calatoria, pentru ca mereu sa gasesc oameni sa faca apropouri la "tinerii din ziua de azi".

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *