ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

Copiii iubesc la nebunie băltoacele


Zilele trecute a plouat mult în Cluj: motiv pentru adulți să meargă cu mașina la muncă și să se plângă de trafic, motiv de frustrare pentru pietoni care sunt nevoiți să facă slalom printre băltoace și motiv de bucurie pentru copii. Căci copiii iubesc la nebunie băltoacele.

Și cu cât sunt mai mari și mai pline de noroi, cu atât le iubesc mai tare și sunt mai tentați să se bălăcească în ele. Relația copiilor cu băltoacele este ca o poveste de dragoste. Unii le abordează direct și la subiect: a văzut-o, i-a plăcut, s-a rupt din mâna părintelui și țuști în ea.

Alți copii sunt mai rușinoși și au nevoie de timp „să se cunoască mai bine”. Mai întâi îi dau târcoale de jur împrejur, prefăcându-se indiferenți, după care se apropie treptat, trăgând cu ochiul când la părinte, când la băltoacă.

Am văzut copii care au stat minute în șir pe buza apei înainte de a plonja în baltă, admirându-și chipul reflectat în apa murdară, amânând în acest fel plăcerea primului salt. Apoi a urmat bălăceala: stropii au sărit în toate părțile, noroiul a ajuns până la cer, iar zîmbetul până la urechi.

Majoritatea părinților au o reacție negativă în astfel de situații, am văzut însă și destule cazuri în care aceștia au fost amuzați de ispravă și au lăsat urmașul să-și facă de cap în voie. Și dacă tot am adus vorba despre copii și adulți, uite o altă întrebare.

Oare de la ce vârstă dispare atracția pentru băltoace din viața unui om? Să fie atunci când copilul pășește pe calea maturității? Nu de alta, dar am văzut și destule cazuri cu oameni în toată firea care se tăvăleau prin noroaie de-ți era mai mare dragul. Cei care sunteți părinți, voi cum reaționați în astfel de cazuri?

Sursă foto


2 Comentarii

  1. Il imbrac in haine de ploaie si poate explora toate baltoacele… it’s funny 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 1 Thumb down 0

  2. Înseamnă că ai un copil fericit 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 1 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *