Adio, plec din poporul meu

În ultimele două luni am stat strîmb și am cujetat drept. Mi s-au cam împuținat motivele de a rămîne în spațiul românesc de la Nistru pîn’ la Tisa unde tot românul plînsu-mi-s-a că nu mai poate străbate de atîta austeritate. Și fiindcă sunt încă tînăr, ferice și independenté am luat decizia cea mare. Emigrez în Canada.

Adevărul e că după obținerea cetățeniei române, după ce a trecut bucuria de moment și elanul patriotic m-am trezit că nu mai am acte de adunat, dosare de făcut, drumuri de București cu dormit prin gări inclus în pachet. Iar moldoveanul care nu are ocupație se apucă de nebunii. Astfel procesul de emigrare în Canada o să-mi dea de muncă pentru următorul an.

Păi degeaba mi-am ros eu coatele în liceu la olimpiadele de franceză cu verbe reflexive, diateze pasive și forme, pardon, ne-regulate?! Degeaba am băgat la universitate facultăți mintale în ingliș combinate cu studii canadiene?! There is a higher purpose, zice un proverb românesc din moşi-strămoşi.

Mai ales că merge vorba în sat că, virgulă, canadienii cică tare îi apreciază pe basarabeni (de fapt mai tare pe basarabence, dar trecem peste asta). Cică îs feciori harnici, gospodăroși și cu frică de Dumnezeu. Așa că dosarul a fost adunat, banu plătit, valiza cumpărată (iar coloradu cules scăpare n-are).

Mai aveți maxim un an să vă bucurați de mine și vă sfătuiesc să o faceți cu cap. Bineînțeles excepție fac fetișcanele tinerele și frumușele care pot să mă și abuzeze pe ici-colo și anume în locurile esențiale. Cei la care am creanțe, vă rog să nu vă faceți morți în păpușoi și să-mi întoarceți banii. Cei cărora le sunt dator s-or anunța și singuri.

Oare cîți o să mă contacteze după acest articol să arate că nu li-e într-un loc de mine…