Seri romantice cu Electrica și Poșta Română

Scriu aceste rânduri la lumina lanternei și a ecranului de laptop. Sper să mă țină bateria până termin de scris acest text. Cu puțin noroc poate reușesc și să-l public. De două zile stăm pe întuneric pentru că ne-a fost tăiat curentul.

Am uitat să plătim factura pentru luna aprilie și aseară, când am ajuns acasă, am descoperit că am fost deconectați de la rețea. Fără preaviz, fără avertizare, pentru că aceasta este atitudinea Electrica. Probabil că un SMS sau un telefon ar fi fost un efort prea mare pentru o firmă care operează cu milioane.

Bineînțeles, vina este în primul rând a noastră. Am fost ocupați și suficient de naivi să credem că vom primi factura prin poștă. E o naivitate soră cu prostia, pentru că de vreun an încoace nu am găsit în cutia poștală nici jumătate din scrisorile și notificările care ne erau adresate. Am reclamat acest lucru de câteva ori și de fiecare dată am fost trimis de la un sediu la altul fără vreo finalitate.

Căutând pe internet, am aflat că nu suntem singurii în această situație și că zeci de clujeni au rămas fără curent din același motiv. Nu mă întrebați de ce nu plătesc facturile online, pentru că îmi turnați sare pe rană. Vedeți voi, locuitul în chirie în Cluj-Napoca nu include, din păcate, și astfel de facilități.

E greu spre imposibil să convingi un proprietar să-și facă cont pe eON sau Electrica și să te lase să-l folosești pentru a plăti facturile. Prin urmare soluțiile care îți rămân sunt fie să mergi lunar la sediul furnizorului și să stai la coadă, fie să apelezi la plata automată prin intermediul băncii (lucru pe care am de gând să-l fac de acum înainte).

Până atunci mai am de petrecut vreo 2 seri romantice pe întuneric până se îndură cei de la Electrica să ne reconecteze. Asta după le-am plătit fabuloasa factură restantă de 25 lei + taxa de reconectare de 210. Așa că acum stăm pe întuneric, mai povestim, mai când la chitară și ne aducem aminte de anii 90 în care aceasta era normalitatea.

În care serile cu lumină în case erau excepții, iar sfârșitul de lună în care părinții primeau salariul – motiv de sărbătoare. Parcă nu a trecut așa mult de atunci și totuși câte s-au schimbat. Cât de ușor uităm ce nu ne convine și cât de repede ne obișnuim cu binele.

Sursă foto