Jurnal de bord

Ce faci dacă dai peste un curier ofticat?

sofer-curier-ofticat

Luni v-am povestit despre cel mai sictirit taximetrist din Cluj. Azi trecem la altă specie de conducători auto – șoferii de la firmele de curierat. În ultimul timp am comandat tot felul de drăcovenii online și am avut de-a face cu fel de fel de curieri.

Majoritatea au fost amabili. A trebuit să dau și peste unul mai ofticat însă, altfel ce vă mai povesteam azi pe blog? Eram așadar cu colegii în pauza de masă cînd am primit un telefon de la un număr necunoscut.

Curierul: Buna ziua, domnul Andrei Albu? Am un colet pentru dumneavoastră. Puteți veni în parcare să-l ridicați?

Eu (între două molfăituri): Bună ziua. Vin, vin. Cam în cît timp ajungeți?

Curierul: Sînt deja aici. Vă aștept.

Eu: Din păcate acum nu-s la birou, sînt în pauza de masă. Dacă m-ați fi  sunat cu vreo 15 minute înainte, vă așteptam. Ceilalți curieri așa făceau.

Curierul (ofticat): Bine că unii lucrează, iar alții stau în pauze de masă! Eu am de împărțit vreo 10 colete în zonă. Nu vă pot suna pe toți!

Eu (surprins): Păi nu-i vina mea că dumneavoastră nu aveți pauză de masă…

Curierul (mă întrerupe aprins): Eu mai stau aici vreo 5 minute. Dacă ajungeți pînă atunci – bine. Dacă nu, ne vedem mîine.

Eu (nedumerit): Domnule, ea am nevoie de colet neapărat azi. E un cadou. Nu pot aștepta pînă mîine. Ați putea reveni mai tîrziu…?

Îmi închide în nas. De fapt în ureche, dar trecem peste asta. Îl sun după vreo 5 minute. ”Legat de colet, m-ați sunat mai devreme și mi-ați închis. Vă rog să-mi dați numele dumneavoastră”. Refuză. Insist. Îmi închide din nou.

Revin la birou, în parcare văd o mașină de la Urgent curier. Mă apropii de șofer – un domn la vreo 50 ani. Colegii chicotesc la cîțiva metri distanță. ”Albule, dacă ai nevoie de ajutor, să ne strigi!”

Eu (împăciuitor): Cu dumneavoastră am discutat mai devreme la telefon, nu-i așa? Sincer nu m-aș fi așteptat așa ceva de la o persoană ca dumneavoastră. Să mă luați la rost că-s în pauza de masă. E frumos așa?

Haideți să fim mai amabili unii cu alții. Cu un pic de bunăvoință putem rezolva mai ușor problemele. Dacă strigăm unii la alții, nu ajungem nicăieri…

Mi-a întins coletul și a plecat fără să scoată o vorbă. După o săptămînă am mai primit un pachet prin același curier. L-am sunat înainte să merg în pauza de masă ca să mă asigur că nu ne suprapunem.

A venit după masă și m-a sunat în prealabil. N-am văzut în viața mea un om atît de politicos. Și cineva zicea că oamenii nu se schimbă niciodată.

Sursă foto

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button