Ofuri cotidiene

3 știri recente din cealaltă Românie

Azi am pentru voi 3 știri din cealaltă Românie, din România lor – a celor leneși, a celor care înșeală și a celor care vor să se căpătuiască pe nenorocirea altora. Știrile sunt recente și verificate. Să le parcurgem împreună.

Taximetriștii au cerut prețuri exorbitante celor răniți la Bamboo sursă

Vă mai amintiți de Colectiv? Se pare că n-am învățat mare lucru de atunci: nici autoritățile, care au permis funcționarea clubului în condiții suspecte, nici clienții, care fumau înăuntru în pofida legii care interzice acest lucru.

Am fost la un pas de o nouă tragedie. În timpul incendiului câțiva taximetriști din fața clubului au decis să facă avere pe seama celor răniți și le-au cerut 200-300 lei pentru o cursă până la spital. Ba chiar le-au recomandat să se grupeze câte 3-4 ca să împartă costurile.

Și voi nu m-ați crezut când scriam că taximetriștii din Cluj sunt cumsecade.

Niște săteni au vândut lopețile și roabele primite pentru deszăpezire sursă

Vă mai amintiți de clipul cu vasluienii inundați care stau și se uită în timp ce pompierii muncesc? Se pare că nici brăilenii nu-s mai breji. Localnicii din satele Țepeș Vodă și Esna au fost printre cei mai afectați de ninsorile din această iarnă.

Așa că au aprimit gratuit roabe și lopeți pentru deszăpezire. Unii au fost inventivi și au stat de 2-3 ori la coadă ca să primească de mai multe ori, iar apoi le-au vândut. Iar zăpada… să vină să le-o curețe alții, că doar de asta există pompieri, nu?

Un tânăr a pierdut fondurile europene la păcănele sursă

Următoare știre vine din capitala Moldovei. Un tânăr din Iași a obținut prin intermediul unui cunoscut fonduri europene în valoare de 24000 euro pentru finanțarea unei ferme de vaci. Inițiativa sa însă s-a oprit la barul din sat…

… unde a pierdut o mare parte din bani la păcănele. Cariera sa de agricultor pare să se fi oprit înainte de a începe, pentru că manevra îi poate aduce câțiva ani de închisoare. Asta dacă nu se schimbă Codul Penal între timp.

Sursă img

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button