Untold 2016 – tărîmul magiei prinde viață în capitala Transilvaniei

untold-2016-might-magic-cluj
Aseară am fost la un eveniment în care organizatorii Untold au anunțat cîteva planuri legate de cea de-a doua ediție a festivalului. Puteți găsi mai jos lucrurile care mi s-au părut interesante:

1. În acest an Untold își propune să devină capitala nopții și a magiei, un univers nespus și nevăzut care prinde viață și susține orașul Cluj-Napoca. Organizatorii vor să dezvolte o strategie pe termen lung și să facă Untold un brand al României.

Intenția lor este să unească potențialul turistic al festivalului cu cel al Transilvaniei pentru a promova atracțiile din regiune. Acest lucru va fi realizat prin intermediul unui parteneriat cu o agenție de turism care va oferi circuite în zonă, iar brățara Untold le va oferi turiștilor reduceri și gratuități la diferite locații turstice.

2. Personajul central al festivalului este Vrăjitorul – forța care poate călători între cele două lumi prin portalul oglinzii ca să aducă de dincolo povești nespuse și lucruri nemaivăzute (vezi video mai jos).

Mi se pare un concept foarte inspirat și bine realizat. Era cazul să capitalizeze și cineva din România mitul vampirilor, a vrăjitoarelor și a strigoilor, mai ales în contextul pădurii Hoia-Baciu de lîngă oraș.

3. În acest an Untold se va desfășura în același perimetru cu mici noutăți care nu ne-au fost dezvăluite încă. Sînt sigur că vor fi clujeni care vor fi deranjați de acest lucru și se vor plînge de gălăgie și că le-a fost îngrădit accesul în parc.

6. Untold a lansat și un post de radio care promovează muzica electrodance din România. Postul poate fi ascultat deja pe untold.com În playlistul radioului se vor regăsi artiștii din festival, dar și ultimele noutăți din domeniu.

4. Echipa Untold își propune să aiba în continuare impact în comunitate prin intermediul campaniilor pe care le derulează. Campania „Pay with Blood” va fi extinsă în centrele universitare din țară. Așadar, dacă nu ți-ai lua încă bilet, o vei putea face donînd sînge chiar în orașul în care locuiești.

5. Conform organizatorilor, a doua ediție Untold va genera în jur de 300.000 de participanți din peste 44 de țări. Astfel festivalul a depășit dimensiunea unui eveniment european, îndreptîndu-se rapid spre un fenomen de nivel mondial.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *