Susțin „Alchimia” folk a lui Marius Matache

alchimie-marius-matache-album

L-am cunoscut pe Marius Matache în 2013 în Baia Mare la un concert în care își promova albumul de debut „Hoinar prin Piața Matache”. M-am dus la el în pauză, i-am spus că și eu cînt, că și eu sunt blogger, l-am felicitat pentru prestație, după care am povestit nițel despre album.

La final s-a oferit să mi-l trimită în format digital, lucru care m-a surprins. Omul mă cunoștea de cîteva minute. A doua zi ascultam deja albumul (pe care-l puteți asculta integral aici). Mi-a plăcut, așa că l-am pus pe telefon și l-am luat cu mine peste tot pe unde am călătorit.

De cîte ori mi se făcea dor de un folk plăcut, cu mesaj și umor, dădeam play la piesele de pe album. Anul trecut am început să fac și eu cîntări, și, de ceva vreme, obișnuiesc să cînt destul de des una din piesele sale.

Ieri mi-a venit pofta de cîntat așa că am ieșit din casă, am dat o fugă pînă în parc și i-am făcut un cover. Piesa se numește „La piață” și o puteți asculta mai jos.

Vă spun toate acestea pentru că stimabilul Mache (cum îi zic prietenii) este pe cale să lanseze un al doilea album – „Alchimie” ce promite o poveste cu 11 capitole într-o combinație interesată de retro-rock și folk.

Lansarea albumului „Alchimie” a fost concepută ca o campanie de crowdfunding. Deci dacă iubiți folkul și vreți să încurajați muzica românească, vă îndemn să susțineți acest proiect muzical.

În schimbul contribuției veți primi albume cu autograf, tricouri personalizate, bilete la spectacolul de lansare și alte premii pe care le puteți descoperi aici. Pentru a fi curent  cu noutățile din lumea folkului vă recomand foreverfolk.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *