S-a inventat concediul ideal – te odihneşti și cîștigi bani!

Uite că a venit și august – luna concediilor. Soarele bate mai tare, lenea e din ce în ce mai mare și nu ai chef nici măcar de activitățile tale preferate. Gîndul îți zboară la o vacanță, vrei să scapi de rutină, ai chef de ceva nou, o aventură, o escapadă sau o excursie în locuri exotice și toate astea ACUM!

Tare de treabă a fost omul care a inventat concediile, căci și odihna tot de la cel de sus e dată. Însă în toată trebușoara asta este un ganşi, cum zice moldoveanu, adică o bubă, o hibă.

Ca orice activitate cauzatoare de plăcere, concediul implică niște costuri, adesea destul de mari, pe care de multe ori noi, plătitorii de taxe, nu ni le permitem. Fii pe pace însă căci s-a inventat concediul ideal.

Acum poți merge la odihnă oriunde îți dorește inimioara și te poţi întoarce acasă cu buzunarele pline. Ţi pare neverosimil, prea frumos pentru a fi adevărat? Citeşte mai departe!

Oferta vine din partea agenției de turism rRom Tour care îşi desfăşoară activitatea sub sloganul „ciorditori din toate ţările, uniţi-vă!”, iar mecanismul este destul de simplu: ai nevoie doar de bani de drum, achiți comisionul agenției și ai plecat.

Cazarea, masa și distracția îți este asigurată la fața locului. Odată ajuns, tot ce trebuie să faci este să participi la o serie de activități inedite și distractive pentru care ești plătit.

Franța pare să fie destinaţia preferata a turiștilor în acest moment, iar pachetul cel mai rîvnit este ”S’il vous plait, madame!” Acesta include astfel de activități interesante precum:

milogirea la Notre-Damme și Domul Invalizilor
fuga de curcani pe Champs Elysees
ciorditul prin magazine pe Avenue Montaigne
jecmănitul de fraieri la Turnul Eiffel
vînzarea de burlane în față la Versailles şi Louvre
curățatul de buzunare pe Place Pigale etc.

E foarte interesant de remarcat că acest concediu nu are o perioada fixă, fiecare turist fiind în măsură să decidă cînd, cum şi dacă vrea să se întoarcă înapoi acasă.

Fiind foarte bucuroși de prezența turiștilor noștri la ei în țară, autoritățile franceze au decis să ofere bilete de retur gratuite şi bonusuri consistente pentru orice participant la campanie care stă măcar 3 luni pe teritoriul Franței… fără să fie prins.

Aşadar nu mai ezita! Aceasta este şansa ta la un concediu ideal în care faci ce-ţi pofteşte inima şi te întorci acasă cu bani cu Bemveu!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *