România – URSS scor la pauză 1:1

Seară, Cluj-Napoca, semafor. Un bătrân pus pe harță se apropie de 2 tineri. „Unde mergeți, mă?” îi ia el la rost cu mâinile în șolduri, arătând spre steagurile pe care tinerii le țin în mână. Tinerii se privesc scurt, zâmbesc și răspund.

„Mergem la meci, azi joacă România”. „C.. ce meci? Cu cine?” întreabă bătrânul bănuitor. „Jucăm cu URSS-ul. Nu auziți scandările?” Fix în acel moment din centru se aud voci care cântă: „oleee, oleee, o dorințăăă sincerăăă, Româniaaa liberăăă!”

Bătrânul face ochii cât cepele, mâinile îi cad pe lângă corp vlăguite. „Și… cât e scorul?” „Am fost conduși cu 1 la 0, dar, după cum scandează mulțimea, cred că am egalat. E momentul să luptăm pentru victorie. Nu ne dăm bătuți! Hai Româniaaa!”

Se face verde. Tinerii traversează strada. Bătrânul rămâne pironit locului cu umerii lăsați și cu privirea în ceață. „România – URSS?” bolmojește el cu buzele tremurate. Din depărtare răsună din nou voci care strigă la unison. Bătrânul dă din mână a lehamite și pornește rătăcind spre casă…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentariu

  1. Superb! Cat mi-as fi dorit sa fiu acolo!

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 1 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *