Rezilierea abonamentului Orange – o aventură cu senzații tari

În 2010 am încheiat un abonament Orange pe 2 ani pentru că îmi doream un smartphone. ”Am făcut pact cu Diavolul” le spuneam eu în glumă prietenilor. Nici nu știam cît de aproape eram de adevăr. După doi ani am decis să-mi reziliez contractul la expirarea perioadei contractuale și am mers la Orange.

Nu o să insist aici asupra motivelor care m-au determinat să iau această decizie. E suficient să vă spun că pe durata celor doi ani m-am văzut nevoit să plătesc facturi nejustificat de mari, în plus, ofertele de la PrePay sunt de două ori mai avantajoase.

Am mers așadar la Orange shop și am cerut să mi se reziliere contractul. Mi s-a spus că acest lucru se poate face doar dacă sun la Serviciul Clienți. Lucru pe care l-am făcut chiar a doua zi. O doamnă amabilă mi-a preluat apelul și mi-a înregistrat cererea, spunîndu-mi că voi fi contactat de un alt reprezentant în cîteva zile.

Am spus că nu doresc acest lucru, dar a trebuit să cedez pentru că aceasta e procedura Orange. După două zile am fost sunat de un reprezentant Orange care timp de aproape jumătate de oră a încercat să-mi bage pe gît tot felul de oferte ”avantajoase”, iar în cele din urmă să mă amenințe cu fel de fel de ”represalii”.

Așadar acestea sunt cele mai noi tehnici practicate de Orange pentru a te forța să rămîii la abonament:

1. Dacă îți închizi abonamentul, pierzi numărul

Oricît de greu ar fi de crezut, acest lucru se poate întîmpla în pofida portabilității. Nu știu dacă Orange are sau nu dreptul să-ți ia numărul la rezilierea contractului, cert este că unui prieten de-al meu i s-a întîmplat. Partea bună este că numărul poate fi obținut din nou pe cartelă pe baza unei cereri scrise.

2. Dacă îți închizi abonamentul, plătești o taxă de penalizare

Așa o inepție nu am mai auzit niciodată, dar asta susținea sus și tare reprezentantul Orange care m-a sunat. El s-a arătat totuși dispus să ”renunțe” la această taxă suplimentară dacă optam să îmi prelungesc abonamentul.

Acest lucru m-a convins încă o dată să reziliez contractul, lucru pe care reprezentantul a refuzat pur și simplu să îl facă. În schimb m-a îndemnat să merg din nou la Orange shop unde angajații mi-au spus exact același lucru ca prima dată: ați ghicit – să sun la Serviciul Clienți.

Am fost nevoit să vorbesc din nou cu un consultant Orange care m-a transferat la un altul și tot așa. Am mai pierdut vreo 20 de minute dînd explicații de ce vreau să renunț la abonament și refuzînd tot felul de oferte. În cele din urmă mi-a sărit țandăra și am pus problema altfel.

La auzul cuvîntelor plângere și OPC reprezentatul Orange și-a mai domolit elanul și a fost de acord în cele din urmă să-mi treacă numărul pe cartelă. Vă anunț așadar că mai am o lună de prizonierat Orange după care devin client PrePay.

Voi reveni cu noi detalii în cazul în care vor apărea informații interesante.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 Comentarii

  1. Pana la urma cum ai obtinut rezilierea? Prin numarul de telefon 411 sau ai reusit la un Orange Shop? Despre ce taxa de penalizare a fost vorba?

    De doua saptamani incerc sa renunt la abonamentul Orange si ma confrunt cu aceleasi dileme mizerabile. 🙁

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 2 Thumb down 0

  2. Am reușit să trec pe PrePay după mai multe solicitări insistente la serviciul clienți. Sper să scapi și tu de abonament cît mai repede.

    Opțiunile de pe cartelă sînt mult mai flexibile și mai convenabile 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 3 Thumb down 0

  3. Cate luni de contract mai aveai pana la expirarea acestuia?Sau ai trecut pe cartela dupa cei 1-2 ani de contract?

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Sergiu, am scris chiar in primul paragraf.

    Am încheiat initial un abonament Orange pe 2 ani dupa care am decis să-mi reziliez contractul la expirarea perioadei contractuale si sa trec pe cartela.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 4 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *