Recensămîntul e acum şi online

Statul a dat-o iar în bară pentru că a organizat recensămîntul în dulcele stil românesc, adică prost. Şi acum încearcă să dreagă busuiocul ca să nu cheltuie mai mulţi bani decît a estimat iniţial. După mult mediatizatul scandal cu CNP-ul, de astăzi locuitorii capitalei se pot autorecenza online pe www.recensamantromania.ro

Personal, am luat decizia de a participa la recensămînt. Aseară pe la 8 mi-a bătut la ușă o doamnă recenzor. I-am deschis, s-a prezentat amabil și mi-a arătat legitimația după care am invitat-o înăuntru. Mi-a pus cîteva întrebări, am răspuns, a completat două formulare și a plecat.

Toată treaba a durat maxim 15 minute. Nici una dintre întrebări nu m-a deranjat în vreun fel. Așa că nu înțeleg de unde a apărut încrîncenarea asta de a protesta împotriva recensămîntului, aşa zis „abuziv”. Noi românii am dus atîta amar de timp lipsa unor drepturi fundamentale, încît atunci cînd le-am primit, n-am mai știut ce să facem cu ele.

Contestăm tot fără să ne informăm în prealabil, ne opunem fără să știm de ce. Nu respectăm nici o regulă chiar dacă acesta e menită să ne protejeze sau să ne facă viața mai ușoară. Exact ca șoferul care nu-și pune centura de siguranță pentru că nu e fraier să respecte legea.

Poate îmi explică și mie cineva de ce nu e ok să dai CNP-ul recenzorului. Că CNP-ul nu se dă. Bine, dar DE CE? Geme online-ul de teorii constipaționiste care mai de care.

Haideți să fim serioși: chiar credeți că poate cineva lua un credit cu CNP-ul vostru? Chiar credeți că marile corporații mor să vă afle codul numeric personal? Chiar credeți că cei care vor să fraudeze voturi nu au deja acces la baza de date cu toate CNP-urile din toată țara.

Haideți să terminăm odată cu teoriile paranoice şi să nu mai înjurăm recenzorii. În fond, CNP-ul conține niște informații ușor accesibile. Cei interesaţi pot găsi mai mult info pe www.validari.ro/cnp

P.S.
Cei interesaţi să citească din experienţele recenzorilor pot urmări jurnalul unui recenzor scris de Cristina.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 Comentarii

  1. Din cate am citit eu tot in mediul online, majoritatea celor care considera recensamantul asta „abuziv” pornesc de la premisa ca intrebarile le lezeaza intimitatea. Eu inteleg ca fiecare are o definitie proprie a intimitatii, dar exista niste limite de bun-simt, iar a te da de ceasul mortii ca vine un anonim si te intreaba cati frati ai sau ce facultate ai terminat mi se pare o exagerare…
    O alta atitudine pe care am intalnit-o vis-a-vis de recensamantul asta e ca recenzorii ar fi trebuit sa solicite informatii de la angajatori, autoritati de reglementare a muncii sau de evidenta populatiei, etc. Asta ma nedumereste si mai tare. Oare e chiar atat de priceput pentru oameni ca recensamantul e o numaratoare CENTRALIZATA si atotcuprinzatoare si singurul mod de a asigura aceste doua atribute e prin chestionarea directa a indivizilor, a TUTUROR indivizilor?…

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. *greu de pricepu

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Pai CNP-ul il dai de fiecare data cand cumperi bere la PET de la Real pe bonuri de masa, deci nu stiu de ce se tot constipa lumea.
    Dar unde mai exact ne putem autorecenza pe site? Sau numai cei din capitala? Ca acolo numai pdf-uri am gasit.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Din cîte am auzit la ştiri, doar cei din Bucureşti se pot autorecenza. N-am înţeles exact cum, cred că nici cei de la Institutul Naţional de Statistică nu ştiu 🙂
    Bănuiesc că poţi descărca pdf-ul, îl printrezi, îl completezi şi îl duci la primărie 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *