ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

Prima mea călătorie în Grecia: impresii din Thassos și Halkidiki


cu-feribotul-spre-thassos

În ultimul timp mă conving din ce în ce mai mult de cît de adevărat e proverbul ”ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se îndeplinească”. Pe la începutul anului mă gîndeam ce fain ar fi să merg vara asta în Grecia.

Nici n-a apucat bine să treacă iarna cu colți de hier, că am primit un email al cărui rezumat suna cam așa: nătăflețule, vii la un infotrip în Grecia? Invitația venea din partea Filadelfia Turism prin intermediul PR&More (vă țuc și vă mulțumesc).

Am zis da încă înainte să termin de citit mesajul. Și dacă tot vine sezonul concediilor, am zis să vă povestesc și vouă cum a fost, poate vă vin idei. Dacă vreți o relatare mai poetică despre călătorie, aveți aici articolul Dumitriței.

Dacă preferați versiunea mai lungă și mai șugubeață, citiți mai departe.

Plecarea și transportul

Plecarea a fost din Cluj cu autocarul. Drumul a durat în jur de 22 ore dintre care vreo 10 prin România. Autocarul a fost destul de confortabil, aș fi apreciat să aibă prize și conexiune la internet.

Am avut în schimb pături și pernițe, deci tot e bine. Dacă preferați să faceți economie de timp și sînteți dispuși să plătiți plus, merită să optați pentru avion.

A doua zi dimineața ne-am mutat din autocar pe feribot. Nu știu cum e în alte țări, dar pescă-rușii din Grecia îs cam nehaliți și abia așteaptă să primească mîncare din partea turiștilor, lucru pe care cei din grupul nostru l-au și făcut.

Halkidiki-Kassandra

Thassos – insula de smarald

Insula ne-a întîmpinat cu apă de smarald și marmură albă încă din primele ore ale dimineții. Am reușit să facem ocolul insulei cu autocarul, timp în care am vizitat mai multe plaje, pensiuni și hoteluri…

… după care m-am ospătat cu o supa de pește destul de bună. Impresiile după prima zi au fost clare: grecii nu prea se au cu engleza, mai ales chelnerii. La orice întrebare îți răspund cu Yes.

– Ce fel de ciorbă aveți? – Yeees.
– Mai durează mult pînă e gata mîncarea? – Yeees.
– O să întoarceți datoriile pe care le aveți la FMI? – Ăăă…

Peninsula Halkidiki

A doua zi dimineața am spus rămas bun insulei Thassos și am plecat spre Halkidiki. Pe drum am trecut pe lîngă Salonic care ne-a salutat din depărtare după care am poposit în Halkidiki ce atacă marea Egee cu un trident format din brațele Kassandra, Sithonia și Athos.

L-am vizitat pe cel dintîi, Kassandra fiind cel mai dezvoltat din punct de vedere turistic – locul unde și cei mai pretențioși turiști își pot găsi ceva pe plac: hoteluri de clasă, sporturi nautice, plimbări cu iahtul și magazine de blănuri.

Am stat aici două zile timp în care am băgat spaima în fructe de mare, gyros, tsipoura și bere grecească și am făcut tot felul de fotografii amuzante. În mare m-am băgat doar cu picioarele, pentru că nu era suficient de cald pentru baie.

Mi-am promis însă să revin pentru un sejur ca să mă pot bucura mai pe îndelete de Grecia. La întoarcere drumul a fost mult mai scurt. Poate și datorită faptului că după ce am trecut de București, m-am întins ca un boier pe locurile din spate și am dormit hîțînat pînă la Cluj.


3 Comentarii

  1. M-ai dezamagit.. Ai revenit la articolele vechi cu amintiri

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Am înțelesc, colegu: nu-ți plac articolele din trecut. Încerc să fac unu din viitor 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  3. E ok colegu, e articol cu P. Asteptam cu nerabdare post-uri noi.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *