Poveste de iarnă…

tablouri_de_iarna_secarea_robert_iarna_in_sat

Iarna e duminica Pămîntului, momentul în care își poate trage și el oleacă sufletul. Nu de alta, dar în celelalte anotimpuri nu are timp de așa ceva: primăvară fii bun și sădește, vara crește, iar toamna culege. Iarna în schimb… iarna e liniște și pace.

E noapte, e ianuarie. Pămîntul doarme adînc, învelit cu o plapumă groasă de omăt proaspăt și pufos. Cerul dimineții plutește tăcut pe apele văzduhului, în depărtare marginea unui disc se ițește după orizont ca un copil pe vîrful degetelor.

În satul nostru ziua începe cu noapte la ferestre și cu focuri în sobă. Deprinse cu mîinile tatei, lemnele mă privesc nedumerite. Soba îmi zîmbește cu față ei roșiatică și fierbinte. Gura căldurii trosnește molcom, mirosind a salcîm și a amintiri. Pe masă două mandarine se țin tandru de mînă.

Atunci cînd aude scîrțîitul ușii, cățelul se înfățișează imediat și stăruie îndelung la poalele mamei. Pentru el mama e Dumnezeul oaselor. Acestea apar ca prin minune la ea în mînă, se așează într-o strachină după care mîna îl mîngîie între urechi.

Undeva pe o fereastră înghețată un deget subțirel de copil desenează o căsuță cu o ușă, două ferestre și un hogeag din care fumul urcă drept și subțire pînă ajunge în înalturi. Iarna apucă toate fumurile din sat, le face nod și le aruncă hăt departe.

Inima iernii zvîcnește în ecouri. Satul e o filă veche din cartea zăpezii. Timpul care trece e plin de ani în care duminicile abia se mai văd. E iarnă, e duminică, e frig – iarna e duminica Pămîntului, momentul în care ne mai tragem și noi oleacă sufletul.

Sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *