Poveste de dragoste sau 100 de minute cu domnișoara Christina

domnisoara-cristinaLa începutul acestei săptămîni mi-a ieșit în cale o fetișcană de o frumusețe rară. ”Mă numesc Christina, mi-a zis ea zîmbind… domnișoara Christina. Dar tu știai deja acest lucru căci ne-am mai întîlnit o dată între coperțile roase ale unei cărți vechi”.

”Aveai 19 ani pe atunci. Ce naiv și idealist mai erai. Mai ții minte noaptea aceea senină de august în care mi-ai făgăduit iubire veșnică? Probabil că nu… căci au trecut ceva ani de atunci”.

”Tu ai plecat și ai uitat de mine, iar eu am rămas tot acolo, închisă între coperțile acelea cu miros de istorie. Am făcut un drum atît de lung ca să te găsesc și-s atît de ostenită. Acum trebuie să plec, dar te aștept să vii.

Mîine seară. În cinematograful vechi. O să las ușa descuiată ca să poți intra. Pe curînd. Se crapă de ziuă, cîntă cocoșii…”

….

Și m-am dus. Mă aștepta în liniștea de mormînt a sălii într-o rochie lungă și elegantă. Avea pielea palidă și ochii de un negru intens. Era frig și întuneric, dar nici că ne păsa. Preț de două ceasuri am uitat de noi și de lumea de afară.

Apoi am plecat. Zgribulit și înfrigurat, cu inima bătînd ritmuri aproximative. Ea a rămas în frigul de criptă a vechii săli, închisă ca între patru coperți de carte. Știam că am văzut-o pentru ultima dată.

Cînd am ieșit, afară începuse să ningă…

Sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *