ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

O idee jenială!

O idee jenială!

Mă îngrijorează foarte mult harababura care domneşte în lumea asta. Când la noi e ziuă, la americani e noapte (aşa le trebuie!), iar australienii se pregătesc de culcare.

Să însemne asta oare că noi sîntem „în viitor” faţă de americani şi „în trecut” faţă de australieni? Poate-i rugăm pe fraţii noştri de pe insula verde să ne aducă nişte tehnologie avansată din „viitor”.

Mă nelinişteşte și faptul că sîntem într-o continuă rotaţie. Majoritatea din noi completează zilnic fatalul cer vicios somn – muncă – consum. Unii se învârt în jurul cozii, alţii se împleticesc şi cad, iar alţii nici nu au niciodată curajul să se ridice.

Asta e. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Sîntem o specie de ameţiţi. De fapt, dacă e sa te gândeşti logic, nici nu se putea altfel. Pământul se roteşte zi şi noapte neobosit în jurul axei sale.

Oare oamenii din emisfera sudica stau cu capul in jos? După cum evoluează lucrurile pe la noi, aş putea spune că de fapt noi suntem în emisfera sudică. Pe deasupra, Pământul se mai învârte şi în jurul Soarelui cu 29,8 km/s (numai când mă gândesc mă apucă ameţelile).

Nici nu e de mirare că nu mai poţi fi sigur de nimic în ziua de azi. Pe fondul acestei ameţeli generale, mă surprinde că încă mai existăm. Totuşi exista şi o veste bună. Se pare că Pământul nostru a avut decenţa să se rotească într-un singur sens.

Astfel, ideea genială care mi-a venit astăzi poate să revoluţioneze omenirea. Propun, ca de mâine să începem cu toţii împreună, cu căţel, cu purcel, pe scurt tot neamul nostru, să începem să ne învârtim în sensul invers al rotaţiei Pământului.

Ne vom învârti noaptea, pe ascuns, ca să nu afle nimeni arma noastră secretă. Procedura este extrem de simpla: te trezeşti cu noaptea în cap împreuna cu părinţii, bunicii, soţul, soţia, prietenii, vecinii, colegii, adopţi poziţia caracteristică pentru homus errectus şi începi încet să te învârţi până te… „suceşti”.

Atenţie, foarte important, rotirea trebuie făcută în sensul invers al rotaţiei Pământului. Procedura se repeta atâta timp, cît este necesar. Cît este necesar, nu ştiu nici eu. De obicei până apare o senzaţie ciudată de deşteptare subită şi de trezire la viaţă.

Menţionez că unii subiecţi pot manifesta simptome de greaţă, ameţeala şi dureri de cap. Totuşi, ţin să vă asigur că toate astea sunt doar nişte sacrificii temporare care vor duce la atingerea scopului nostru comun.

Vom fi cea mai deşteaptă, non-ameţită şi sucită naţiune din lume. Păzea americani, ruşi şi chinezi! Revoluţia începe astăzi!


Nu există comentarii

Trackbacks/Pingbacks

  1. Am ajuns la articolul 1000 (concurs cu premii) | Andrei Albu - […] Totul a început ca o joacă prin 2008 cu o idee jenială. […]

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *