O aventură galantă

Căutam poezia asta de multă vreme. Am auzit-o recitată în cîteva rînduri de Florin Piersic, dar pînă astăzi nu am reuşit să aflu cine a scris-o şi cum se numeşte. Ei bine, astăzi am aflat. Titlul este „O aventură galantă”, iar autorul Ion Pribeagu (pseudonimul lui Isac Lazarovici), poet şi umorist evreu originar din România. O postez mai jos ca să vă puteţi bucura şi voi de ea.

O aventura galantă de Ion Pribeagu

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură.

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii – două rândunele
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă,
Nici prostuţă, nici deşteaptă,

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a-nceput să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă,

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptuoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe:
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie;
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece.

Şi când mă rugam: – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru;
Văd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – mă-ntreabă,
Nici în pripă, nici în grabă.
I-am spus, fără să-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
… Şi au curs bastoane-n mine
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate
Nici pe burtă, nici pe spate.

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură
Ori cu Haike, ori cu Sură.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentariu

  1. 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 1 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *