Mama Rusie și vinurile moldovenești

keep strong moldovaMama Rusie își ia în serios rolul de mamă atunci cînd vine vorba de țările din fosta Uniune Sovietică. După ce și-a ținut din scurt copiii atîția ani spunîndu-le că tot ce-i la vest e rău și putred, Rusia face în continuare ceea ce știe mai bine.

Adică amenință și dă cu pumnul în masă. Că așa e rusul, nu prea se are el cu subtilitățile. Ce nu înțelege însă mama Rusie e faptul că Moldova a crescut și s-a săturat să stea închisă în ogradă. Așa că într-o bună zi aceasta și-a luat inima în dinți și a sărit gardul spre vest…

… unde a descoperit o altă lume și s-a îndrăgostit iremediabil de fata împăratului. De aceea a decis să depună o cerere de căsătorie cu Europa. Mare furie a cuprins-o pe mama Rusie atunci cînd a aflat vestea. ”Vă tăiem gazul, a tunat ea, vă punem embargo pe vinuri, fructe și legume!”

Moldova s-a cutremurat toată. ”Ce mă fac la iarnă, s-a întrebat ea, ce mănînc și cu ce mă încălzesc?” Apoi și-a adus aminte că Rusia a mai luat măsuri similare acum cîțiva ani. ”Ei, n-am murit atunci, n-oi muri nici de astă dată” a exclamat ea chinuit.

Rușii au rămas suprinși, ei chiar nu se așteptau la o asemenea boacănă din partea copilului ce a fost cuminte atîția ani. Vedeți voi, ceea ce nu înțelege Rusia e faptul că noi, basarabenii, am realizat că pentru Moldova Rusia e o mamă vitregă ce a furat copilul de la mama sa naturală…

…după care a pretins ani la rînd că-i apără interesele. Ce încredere poți să mai ai într-o astfel de mamă? Iar dacă privim problema în ansamblu, lucrurile sînt destul de simple.

  • Cineva îți oferă mii de burse anual pe parcursul a zeci de ani, te ajută să construiești gazoducte și drumuri, îți oferă ajutoare în bani, produse și proiecte.
  • Altcineva îți vinde gaz aproape la cel mai scump preț din Europa, încearcă să-ți fure cele mai de succes companii, te terorizează încontinuu economic și politic și te considera un nimeni.

Întrebare: care din cei doi iți este frate, care îți vrea cu adevărat binele?

Sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

6 Comentarii

  1. Eu cred ca nici unul, dar Rusia va vrea mai mult raul.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. salvaţi roşia motană |

    Soviet Russia is bad, USA is good for you.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Rusia își urmărește doar interesele și acestea se bat cap în cap cu interesele Moldovei. Din păcate influența lor în zonă este în continuare foarte mare.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Are dreptate Robert. În ziua de azi nimeni nu mai vrea binele nimănui, ci doar își urmărește propriile interese. Ideea e să alegeți răul cel mai mic,și cred că în situația Moldovei, România reprezintă răul cel mai mic.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  5. M-am săturat să tot aleg răul cel mai mic. Vreau să trăiesc bine în țara mea.

    România trebuie să fie un partener loial și de încredere a Moldovei.

    Dacă Moldova va reuși să-și creeze un viitor în Europa, necesitatea unei frontiere la Prut va dispărea cu timpul.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 2 Thumb down 0

  6. Eu iti doresc binele draga Cristina, chiar in ziua de astazi, sa fii sanatoasa, fericita si tot ce-ti doresti sa ti se indeplineasca. Iti doresc si cu rudele tale sa te intelegi bn, sa fiti uniti, doar asa o sa faceti o familie mare si puternica. Cu drag

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Trackbacks/Pingbacks

  1. Mama Rusie si vinurile moldovenesti - [...] Andrei ALBU [...]

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *