Hair Club Amnesia – clubul pletoşilor amnezici

Oamenii pun nume trăsnite. Pînă nu demult totul era destul de simplu cînd vine vorba de nume de localuri. Peste tot se foloseau aproximativ aceleaşi denumiri, bineînţeles cu variaţii în funcţie de zonă.

Au trecut anii şi democraţia şi-a spus cuvîntul şi în acest domeniu. Oamenii au început să-şi boteze copiii cu nume străine gen Patricia, Justin, Patrick. S-a cam terminat cu numele tradiţionale româneşti Vasile, Ion, Maria etc. Acestea sînt prea plictisitoare. Cu toţii vrem ceva inedit care să sune bine în engleză.

Lucrurile încep să o ia razna de tot cînd vine vorba de nume de localuri, restaurante, staţiuni etc. Sînt foarte frecvente cazurile în care proprietarii apelează la denumiri cît mai exotice şi mai neobişnuite fără să se intereseze ce semnificaţie are cuvîntul respectiv. Principalul e să sune bine.

Aveţi în poza de mai sus o un exemplu de acest fel. E vorba despre o frizerie de pe bulevardul Traian din Baia Mare denumită fastuos Hair Club Amnesia. Ce-i asta? Clubul părului, clubul pletoşilor amnezici? Ce legătură are amnezia, boală ce constă în pierderea memoriei, cu frumuseţea?

Îmi şi imaginez cum ar arăta o reclamă la acest salon de frumuseţe: dimineaţa, sună ceasul; o bătrînică se trezeşte să meargă la biserică, se uită în oglindă, îşi pune mîinile în cap şi începe să urle! În creştet îi tronează ditamai creasta vopsită în toate culorile curcubeului! După care pe ecran apare sloganul: salonul de frumuseţe Amnesia – uită de prejudecăţi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *