Fukushima și jinul moldovenesc

Anul acesta de Paște simțeam nevoia să fac ceva inedit. ”Oare ce-ar fi să dau o fugă pînă la Fukușima?” m-am gîndit eu așa, într-o doară, lenevind pe prispa casei părintești. Zis și făcut. Mi-am pregătit echipamentul, am luat un coș cu ouă roșii, niște pască și cozonac și cîteva gărășioare de jin negru de leac împotriva radiațiilor. ”Îi și la ei Paștele, măi băiete!” dădu aprobator din cap baba Natalia întinzîndu-mi un borcan cu carne de rață și un dărab de brînză învelită în gazetă. ”Așa îi frumos, să se ajute oamenii…”

Astronava Cobani – Fukushima gemu din toți rărunchii și își luă zborul. Prima oprire am făcut-o la Chișinău de unde l-am luat pe omologul meu din capitală plus alte cîteva bunuri destinate celor sinistrați. Odată ajunși în Japonia ne-am și pus pe treabă. Am cărat dărîmături, ici cu furca sau cu mătura, dincolo cu o vorbă bună și am împărțit din bunurile aduse din țara natală. Am avut onoarea să întîlnesc un popor dîrz, care are puterea de a rămîne mîndru chiar și în aceste momente tragice.

Îmi aduc aminte de vara trecută cînd Prutul a ieșit din albie și a inundat cîteva localități din Moldova. Jumătate de țară era paralizată în timp ce concetățenii mei țipau ca din gură de șarpe ca guvernul să facă, să dreagă și să le dea case. Japonezii nu cer și nu așteaptă nimic, ei tac și muncesc chiar dacă soarta a fost necruțătoare cu ei și i-a îngenuncheat în nenumărate rînduri. Dar ei s-au ridicat de fiecare dată, indiferent de cît de grea a fost povara. O vor face și acum, chiar dacă efectele tragediei vor afecta generații de acum înainte.

Și mă întreb atunci, ce culmi ar putea atinge poporul nostru dacă ar prelua măcar cîte ceva din mentalitatea și cultura neamului de la soarele răsare…