Football – impossible is nothing


Semifinalele Ligii Campionilor şi Cupei UEFA disputate săptămâna trecută ne-au adus meciuri pline de scântei şi răsturnări de situaţie. Dacă în cazul dublei dintre Manchester United şi Arsenal Londra lucrurile au fost cât se poate de clare, meciul retur dintre Barcelona şi Chelsea se anunţa unul memorabil. Această dublă avea să fie mai mult decât o altă întâlnire între două rivale.

Putem vorbi despre o confruntare a două concepţii diferite asupra fotbalului: pragmatismul, forţa şi organizarea contra unui fotbal ofensiv şi spectaculos, uneori naiv, Barcelona fiind una din puţinele echipe de acest gen din fotbalul mare. Astfel Chelsea a mizat pe forţă şi disciplină în apărare pentru a contracara forţa ofensivă a catalanilor. Golul senzaţional marcat de Essien în prima repriză părea să fie hotărâtor. Însă Barca a luptat şi a atacat până în ultimul moment, reuşind să marcheze când nimeni nu mai spera (minutul 90+3).

De cealaltă parte, semifinalele Cupei UEFA (în ultima sa ediţie) punea în faţă câte două formaţii rivale din campionatul german şi ucrainean. În ambele situaţii una dintre echipe era lider autoritar în campionat (Hamburg şi Dinamo), cealaltă rămânând fără mari şanse la titlu. Şi în ambele cazuri formaţiile mai slab cotate au reuşit să se califice în finală (Werder şi Şahtior). După ce a pierdut pe teren propriu cu 0-1, Werder Bremen – acest FC Liverpool al Germaniei, a ţinut cu tot dinadinsul să-şi confirme statutul şi a întors rezultatul, câştigând pe teren advers cu 3 – 2.

În cealaltă semifinală, spiritele erau la fel de încinse. Reuşind un scor alb în Kiev în faţa lui Dinamo, Şahtiorul antrenat de Mircea Lucescu pleca cu prima şansă în meciul retur din Doneţk. Ca şi în cazul catalanilor, un gol în minutul 90 a făcut diferenţa. Astfel fotbalul ne-a demonstrat încă odată ca nimic nu este imposibil în acest sport minunat.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentariu

  1. Wow, un articol care reuseste sa trezeasca interesul pt fotbal, corect si captivant, excelent scris!

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *