FC Chelsea 4 – 4 FC Liverpool

O bijuterie de fotbal – doar aşa putem descrie meciul de aseară ce a avut loc între două dintre cele mai titrate formaţii din Europa. După o primă manşă în care fotbaliştii conduşi de Guus Hiddink au învins cu 3-1, aproape nimeni nu mai dădea vreo şansă formaţiei din oraşul Beatles-ilor.

Fără căpitanul şi simbolul lor Steven Gerrard, absent din cauza unei probleme medicale, Liverpool părea o pradă uşoară pe teren advers. Cormoranii, însă, au vrut să mai demonstreze încă odată (după finala antologică din Turcia pe care au câştigat-o împotriva formaţiei AC Milan când au revenit de la 0 – 3) că aproape nimic nu este imposibil. Au întâlnit însă o echipă Chelsea bine organizată, cu un Didier Drogba în zile mari, dar mai ales cu un antrenor care a ştiut să revigoreze echipa la pauză.

Meciul a fost unor complet şi a avut de toate: pase geniale, combinaţii frumoase, răsturnări de situaţie, 8 goluri, fair play, dar mai presus de toate – fotbal de calitate. Echipele engleze ne-au demonstrat încă odată că fotbalul adevărat se joacă fără torţe şi brichete aruncate în teren, fără ciocniri violente între suporteri (suporterii celor două echipe erau despărţite doar de un rând de scaune şi de 8-9 agenţi de securitate), fără jandarmi şi fluierături, fără blaturi şi corupţie.

Fotbalul adevărat se joacă cu sufletul, iar cei 22 de jucători din teren au demonstrat acest lucru. Suporterii englezi cântă şi îşi încurajează echipa indiferent de rezultat, iar faptul că fotbalul din Anglia este în acest moment cel mai bun din lume se datorează în mare parte anume lor. Într-adevăr, cum poţi să nu dai tot ce ai mai bun atunci când câteva zeci de mii de oameni cântă „you’ll never walk alone” şi te încurajează chiar dacă ai greşit. Şi dacă nu avem banii şi posibilităţile pe care le au echipele din Albion, ar trebui probabil să începem prin a adopta spiritul şi extraordinara lor cultură fotbalistică , pentru că anume ele fac diferenţa dintre posibil şi imposibil.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *