Evadarea din minciună

După scrutinul de la sfârşitul lui aprilie o linişte postelectorală a poposit în ţara Moldovei. Rămâne de văzut daca aceasta precede sau nu furtuna. O serie de întrebări au dispărut sau, cel puţin, nu li se acordă aceiaşi atenţie ca în cazul alegerilor din aprilie. Noţiunea de „fraudă electorală” a fost înlocuită cu cea de „încălcare a regulamentului” şi parcă nici ideea de trădare nu mai e trâmbiţată aşa de des ca înainte. Este cert că tătucul Voronin nu a mai putut pune în practică aceleaşi procedee ca la scrutinul din aprilie şi, totuşi, PCRM-ul a acumulat, chiar şi fără Lupu, un scor impresionant – în jur de 45%.

S-a mai furat pe ici pe acolo şi anume în locurile esenţiale (vorba lui Caragiale), dar dacă e să spunem adevărul, partidul comuniştilor este la ora actuală (în scădere, dar) de departe cea mai populară fracţiune politică din Moldova şi fie că vrem acest lucru, sau nu, trebuie să se ţină cont de el. Se ştie foarte bine cine este electoratul lor: bătrânii de la sate, ruşii, ucrainenii, găgăuzii (şi celelalte etnii care alcătuiesc aproape 30% din populaţia Moldovei). Ultimii au ales răul cel mai mic de frica unirii cu România – o minciună promovata intens de comunişti înaintea alegerilor alături de câteva alte absurdităţi precum deplasarea trupelor româneşti spre frontiera de la Prut, blocarea frontierelor etc. Este necesar astfel să lăsăm în spate aceste minciuni şi să începem a construi ceva împreună.

După afişarea rezultatelor finale partidele de opoziţie s-au grăbit să anunţe înfrângerea PCRM, o declaraţie hazardată făcută oarecum în pripă, pentru că dacă în aprilie comuniştilor le era necesar doar un vot pentru a alege preşedintele, actuala coaliţie democrată are nevoie de 8. Dacă se vor găsi aceşti 8 comunişti ce vor vota preşedintele propus de coaliţie, cum ar trebuie să fie ei priviţi – trădători sau salvatori ai ţării? Coaliţia recent formată trebuie să fie una durabilă indiferent de condiţii. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca liderii democraţi să acţioneze ca lebăda, racul şi ştiuca la împărţit posturile de conducere. Cea mai mare problemă a politicienilor moldoveni, şi a românilor de altfel, este că la noi rânza e mai mare decât ţara. Toată lumea vrea să fie şef, toată lumea vrea să conducă şi să aibă un loc cald care presupune cât mai puţin stres.

Liniştea postelectorală ne arată că nici un partid nu mai e în stare să conducă ţara de sine stătător – un lucru salutabil şi destul de firesc pentru o societate democrată. Deci concluzia generală care se impune după alegerile trecute este necesitatea colaborării şi conlucrării între partide. Până la urmă suntem cu toţii locutori ai acestei ţări, indiferent de opţiunile politice şi merităm un viitor mai bun. Căci în sânul electoratului pare să prindă amploare următoarea opinie: facă ce-or vrea ei acolo, dar să se înţeleagă odată între ei, să se termine odată toată forfota asta politică şi să ne apucăm de treabă. Sper ca peste 15-20 ani să pot spune copiilor mei că anul 2009 a reprezentat un punct de cotitură pentru Republica Moldova, un început de drum ce a avut ca finalitate o societate civilizată şi prosperă în care drepturile şi libertăţile omului reprezintă valorile supreme.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 Comentarii

  1. Wow, nu incetezi niciodata sa ma surprinzi in postarile tale, prin inteligenta, logica si corectitudinea cu care sunt abordate diverse subiecte. Tine-o tot asa, e o placere sa te citim.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. eu team adaugat si la dumixblog.info
    te rog sa ma adaugi si tu la blogroll
    http://www.dumixblog.info -cu numele Dumixblog.info

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *