Despre frică, arcuri și săgeți
Frica are ochi mari, așa spune un vechi proverb românesc. Ochi mari și picioare lungi aș adăuga eu. Se știe că atunci cînd sînt speriați, oamenii reușesc de multe ori lucruri pe care în mod normal nu pot să le facă. Și aici vorbesc din proprie experiență.
Pe vremea aceea eram copchil ascultător și cuminte la casa părintească, dar așa cum se întîmplă de multe ori, mai scăpam și eu hățurile din mîini și o luam uneori pe arătură. Eram în vacanța de vară cînd am văzut într-o dimineață la televizor un western.
Vă dați seama că după aceea mi-o trebuit musai un arc taman ca al căpeteniei indiene din film. Am ochit o crăcană de nuc și arcul a fost gata pe loc. Săgețile le făceam din bețe de stuf uscat la capătul cărora legam bucăți ascuțite de sîrmă.
Sîrmă aveam destulă, cu stuful însă era mai greu. Întîmplarea face ca în mahala în care îmi duceam traiul să fie o casă acoperită cu stuf în care nu locuia nimeni. Sau cel puțin așa credeam noi. Așadar am făcut adunarea generală și prin vot democrat am hotărît ca la apus de soare patru dintre noi să se strecoare la casa cu pricina.
Gardul era înalt, dar fiind mai mulți, ne-am suit unul peste celălat și am reușit să-l sărim. Ne-am furișat așadar prin grădina omului și odată ajunși am început să tragem stuf de pe casă. Îmi și imaginam ce săgeți mîndre or să ne iasă cînd, deodată, ușa casei s-a deschis și în prag a apărut stăpînul gospodăriei.
Am încremenit. ”Las că vă arăt eu vouă” a strigat el și a dat să caute o vărguță să ne altoiască. Văzînd că treaba se împute, instinctul meu autoconservare a preluat controlul. ”Voi cum vreți, da’ eu fug!” atît am apucat să mai spun, după care am rupt-o pe de-a dreptul prin păpușoaie.
Gardul l-am sărit cît ai bate din palme realizînd probabil o performanță pe care ar fi invidiat-o și atleții de la olimpiadă. După care am mers tiptil acasă și am fost cuminte ca un sfînt vreo cîteva zile. Vecinul nu s-a plîns părinților mei pentru afront, așa că am scăpat basma curată.
Problema săgeților a însă a rămas nerezolvată, așa că după o săptămână, cînd ni s-a părut nouă că s-au liniștit apele, am făcut din nou consiliu de trib și am început să căutăm o altă sursă de stuf.