ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

De ce avem o primăvară așa de rece


flori-din-zapadaCît o să mai țină frigărania asta? Oare cînd scăpăm de ploi și răceală? Probabil că asta ne întrebăm cu toții de cîteva săptămîni încoace. Nu de alta, dar am ajuns deja la mijlocul lui Prier și am avut mai puține zile cu soare decît zile de salariu. Ei, bine, s-ar putea să găsiți răspunsul la aceste întrebări în rîndurile de mai jos.

Se pare că la începutul acestui an cele patru anotimpuri au fost chemate de urgență și în mare secret la sediul central. ”Stimabililor, avem o problemă serioasă, a sîsîit Șarpele negru de apă. Nu avem destule fonduri pentru 2013. ”.

”Soarele a mărit prețul la căldură, Polii nu mai au răbdare să stea în loc, Luna amenință că pleacă la altă planetă, iar Vîntul și Apa au luat-o razna și nu vor să mai asculte de nimeni. E criză, domnilor, trebuie să facem reduceri”.

”Eu nu am de unde să tai, a sărit prima Iarna. Și așa am fost prea blîndă în anii trecuți, o să creadă lumea că m-am moleșit”. ”Nici eu nu am de gînd să fac reduceri, a întrerupt-o Vara. Fără mine nu se coc grînele și rămînem fără roadă la toamnă”.

”Așa este, a susținut-o Toamna. Să tăiem de la Primăvară că și așa nu face mare lucru. Stă trei luni de zile, aruncă ici-colo niște ghiocei, mărțișoare și ouă roșii și gata”. ”Dar eu aduc speranță în inimile oamenilor” a răspuns Primăvara.

”Lasă că mă ocup eu de Martie a propus Iarna, am niște rezerve de frig și gripă de anul trecut”. ”Eu o să iau luna Aprilie, a strigat Toamna. Am niște ploaie ciobănească și vreme instabilă a întîia. Ție îți rămîne oricum luna Mai, bănuiesc că poți să faci măcar atîta lucru?!”.

”Dar cum rămîne cu oamenii? a întrebat Primăvara. Ei mă așteaptă cu atîta nerăbdare, ce-o să se facă ei fără mine, fără căldură, verdeață și lumină? ” ”S-or descurca cumva, a sîsîit Șarpele negru. Nu de alta, dar și-au făcut-o cu mîna lor, n-au decît să suporte consecințele!”

sursă foto


8 Comentarii

  1. Trecem direct din Iarna in Vara. Oribil..Unde sunt vremurile cu asteniile de sezon??? :)) Alergia mea nu mai isi face efectul ca o data :))

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Asta să fie cea mai mică problemă, Robert 😀 Problema nu e că trecem din iarnă direct în vară, ci faptul că o facem de 2-3 ori pe săptămînă 😉

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 2 Thumb down 0

  3. Am o mica banuiala cam cine ar fi sarpele ala negru…dar ma abtin,nu vreau sa par rasist

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Valentin, conform zodiacului chinezesc 2013 este anul Șarpelui negru de apă. Dar bineînțeles că putem interpreta și altfel povestirea 😛

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Eu așa m-am ales cu o răceală, ceea ce se întâmplă foarte rar, cam o dată la 4-5 ani. Am plecat la țară într-o zi de joi însorită, îmbrăcată doar în tricou și un pulover (blugii nu se pun la socoteală, că sunt all seasons,a nu se înțelege altceva :)), iar vineri oftam printre strănuturi după geaca de iarnă :).

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Schimbarea haotica a anotimpurilor este rezultatul a ceeace face ”omul” de aproape doua secole..polueaza natura care acum se razbuna!
    Iarna nu mai e iarna, vara e prea cald iar primavara sau toamna nu mai exista…
    Omul este ” inzestrat” cu o formidabila capacitate de autodistrugere…

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Defrisarile haotice din tara asta…
    Toti idiotii stiu sa taie arbori la tara sau in orase.
    In Bucuresti acesti descreierati taie copacii si toarna beton in loc sau defriseaza parcuri cu autorizatii de la cretinii de primari si ridica blocuri pe care de multe ori nu le termina pentru ca nu mai au bani…
    Sunt multi ”iubitori” de natura in tara asta dar
    dintre toţi aparatorii astia ai naturii si toti luptatorii astia pentru ecologie, eu nu am vazut nici unul inlantuit de un copac în fata drujbelor, n-am văzut pe nici unul cu brusturele in brate sau fugind cu urzica în dinti să o salveze de umanitatea cotropitoare de natură…

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Din păcate ai dreptate, Lilian. Defrișările, mai ales cele ilegale, reprezintă o problemă serioasă în România unde se taie în masă și se plantează foarte puțin.

    Dacă autoritățile nu vor face ceva în acest sens, riscăm să rămînem fără păduri peste 20-30 de ani.

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *