Cum să anunți câștigătorul greșit când ești prezentator

Se pare că în Statele Unite sunt la modă răsturnările de situație atunci când vine vorba de anunțarea câștigătorilor. În 2015 prezentatorul Steve Harvey a anunțat câștigătoarea greșită la ceremonia Miss Universe.

Practic, el a anunțat că pe locul 1 s-a clasat reprezentanta Columbiei. A lăsat-o să primească toate felicitările și onorurile, după care a ieșit pe scenă și a spus că a greșit. Și că de fapt câștigătoarea Miss Universe este Filipine.

Ieri la decernarea premiilor Oscar a avut loc un scenariu asemănător. Inițial câștigător pentru cel mai bun film a fost anunțat „La La Land” și, după ce oamenii și-au rostit discursurile de mulțumire, s-a dovedit că prezentatorii au greșit numele și că de fapt premiul merge spre „Moonlight”.

Dacă e vorba de o mișcare de marketing, atunci strategia mi se pare cel puțin dubioasă. Nu te poți juca așa cu emoțiile oamenilor de dragul audienței. Dacă e vorba de o greșeală de organizare, iar nu-i bine. Pentru că pur și simplu nu îți poți permite să greșești la un lucru așa banal la asemenea nivel.

De-o fi una, de-o fi alta, cert este că presa va avea ce să dezbată de acum încolo, iar dacă scenariul se va repeta, riscăm să ajungem ca în povestea băiatului ce strigă „lupul!” și nu-l crede nimeni.

În acest context mă întreb însă, oare nu o fi fost o greșeală și anunțarea președintelui Statelor Unite? O greșeală monumentală de care cei de la biroul electoral și-au dat seama prea târziu?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Nu există comentarii

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cele mai bune filme văzute în februarie (2017) | Andrei Albu - […] protagonistul unei gafe de proporții din partea organizatorilor (am scris mai mult aici) […]

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *