ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participă şi tu!

Cum am fumat pentru prima dată


Aveţi în poza alăturată un caz clasic de „exploatare a minorilor”. Că tot veni vorba de copii şi fumat, poza îmi aminteşte de o întîmplare amuzantă din copilărie. Nu ştiu cum a fost la voi, dar eu am făcut primul contact cu ţigările pe la 5-6 ani. Capul relelor a fost vecinul Ion care era de aceeaşi vîrstă cu mine şi a cărui tată era fumător.

Într-o bună zi, mă cheamă Ion în spatele grajdului din curtea şcolii ca să îmi arate plin de mîndrie un pachet de ţigări Fluieraş (made in Moldova). Curioşi din fire ca toţi copiii, am zis să încercăm şi noi. Văzusem de mai multe ori cum fumează adulţii, prin urmare am încercat să reproducem întregul procedeu. După cîteva fumuri am simţit că ni se înmoaie picioarele şi se învîrte lumea cu noi cu tot.

Nu puteam merge aşa acasă şi am hotărît să ne ascundem în iesle unde am şi adormit ca nişte mesia decăzuţi. Cîteva ore mai tîrziu părinţii mă căutau, iar cînd am ajuns acasă nu reuşeau să înţeleagă de ce le ameţeşte odorul. Asta pînă ce şi-au dat seama că fecioraşul duhneşte a fum de ţigară.

Prinvind acum în timp, întîmplarea mi se pare amuzanta. Prin ce minune am reuşit să nu dăm foc la căpiţa de fîn, nu ştiu. Partea bună, însă a fost faptul că evenimentul m-a marcat în asemenea măsură încît am refuzat aproape orice contact cu ţigările şi fumatul din acel moment…


7 Comentarii

  1. Ahahaha, dap şi voi cu Fluieraş :)))

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Apropo, o doză de dispoziţie bună îmi iau în fiecare dimineaţă cu posturile tale măi Andruşa 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  3. eh…acum daca te prinde cineva ca dormi in iesle iti da si o amenda… dar stai putin…care iesle? a vacilor stresate? „Abstract”. 😛

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu se găsea Marlboro, L&M sau Kent. Era Теmp şi Fluieraş. Mă bucur că articolele mele reuşesc să te binedispună 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  5. E vorba de ieslea din grajdul şcolii care era locuită de un cal. Nu cred că era stresat, pe atunci nici nu aveam habar că există aşa un cuvînt. Oricum decizia a fost inspirată. Nimănui nu i-a trecut prin cap să ne caute acolo. Aşa că, Valentina, pe viitor dacă vrei să nu fii găsită de nimeni, caută o iesle şi ai rezolvat problema 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Andruşa, de-aţi şti voi pe atunci că „Капля никотина убивает лошадь” 🙂 Măcar de cal să vă fie jăli 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Calul nu era „acasă”. Aşa că tăt a fost organizat în spirit ecologic. Nici un animal nu a avut de suferit în timpul filmării fumării 🙂

    Cum ți se pare acest comentariu? Thumb up 0 Thumb down 0

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *