Cronica unui viol eșuat (2)

Scurtă povestire în 3 părți

Partea 2 – Acum!

Hai că-ți spun eu ce ai putea să faci, răsună deodată o altă voce. Ai putea să strigi sau să le distragi atenția. Poate te mai aude cineva și vă vine în ajutor. Fata nu pare să aibă mai mult de 18 ani.

Poate că are un motiv întemeiat să se afle aici la ora asta. Poate că a avut o urgență sau pur și simplu nu i-au rămas bani de taxi. Gîndește-te că în locul ei ar putea fi cineva la care ții. Imaginează-ți că o să auzi mîine la știri despre un viol sau o să-i vezi poza la persoane dispărute.

Cum te vei simți știind că ai fi putut interveni și nu ai făcut-o? O să ai conștiința încărcată pentru tot restul vieții. În comparație cu asta cîteva vînătăi par o alternativă destul de bună, nu crezi?

Oricum, dacă vrei să faci ceva, ar fi bine să o faci acum! Fata o să dispară imediat după colț la fel și negriciosul care îi suflă în ceafă. Fii bărbat măcar o dată în viață! Ridică mîinile și luptă dacă nu vrei să te victimizezi tot restul vieții. Mișcă-te ACUM!

Și în acel moment ceva se produse în mintea lui. S-a acționat un întrerupător, s-a declanșat o reacție, ca un declic care a direcționat energie spre o parte neexplorată a unui circuit. Nu avea nici cea mai vagă idee despre ce urmă să facă.

O luă la fugă în stînga printre blocuri, înșfăcă din mers o bară lungă de metal de care se împiedicase cînd ieșise din scară. Se trezi la marginea unui gang. Era întuneric. Spera că ea o va lua anume pe aici. Era singura lui șansă, singura LOR șansă. Așteptă înfrigurat în mijlocul beznei numărînd secundele.

Inima îi bătea nebunește în piept pompînd doze de adrenalină prin vene. Era surescitat și calm în același timp, de parcă s-ar fi văzut de undeva din exterior. După cîteva secunde ochii începură să i se adapteze la întunericul din jur. Ascultă încordat încercînd să distingă și altceva decît bubuitul nebunesc care îi pulsa în urechi.

În cele din urmă o auzi. Mai întîi țipînd, apoi plîngînd sacadat. Apăru la capătul gangului și o luă instinctiv spre întuneric alergînd împleticit. Trecu la un metru de el fără să-l observe, se împiedică și căzu lîngă peretele din stînga.

În spatele ei se auzi un gîfîit, silueta unui bărbat apăru la marginea luminii. Alergă exact spre el, cu ochii turbați, presimțind deja gustul prăzii. Bara de metal coborî în contratimp peste genunchii lui. Se auzi un trosnet, apoi un urlet și bărbatul plonjă în fața ca un săritor de pe trambulină.

sursă foto

Partea 1 – Vocile          Partea 3 – Lupta

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *