Concert extraordinar Byron la Cluj

concert-byron-cluj

Vă mai aduceți aminte de trupa Byron? Dacă nu, vă reamintesc eu căci la ce isprăvi au izbutit pînă acum e cam greu să-i uiți. Vorbim aici despre două concerte înregistrate live în locații inedite: unul în Cetatea Târgu Mureș, altul în Salina Turda.

Tot ei au fost cei care și-au lansat în premieră un videoclip pe internet, campanie la care a participat și subsemnatul. Pentru acest sfîrșit de an Byron ne-a pregătit ceva special. E vorba de un concert aniversar pe care-l vor susține împreună cu Fanfara Militară din Bistrița și corul Excelsior.

În cadrul concertului Byron va interpreta versiuni reorchestrate pentru fanfara și cor ale pieselor lor și vor avea invitați speciali muzicieni cu care au mai colaborat și în trecut. Isprava pusă la cale de ei se numește Electric Marching Band și va avea loc pe 2 decembrie la Teatrul Național din Cluj.

Biletele pot fi cumpărate prin biletmaster.ro si iabilet.ro cu mențiunea că pînă pe 20 noiembrie acestea pot fi găsite la preț special. Din cîte am văzut, o parte din locuri s-au ocupat deja, de aceea sfatul meu este să vă grăbiți. Nu de alta, dar nu ai ocazia să vezi așa ceva în fiecare zi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *