Cîteva gînduri și însemnări de la întîlnirea cu Mircea Cărtărescu din Cluj

mircea-cartarescu-cluj-solenoid

Vă mărturisesc din capul locului că, spre rușinea mea, nu am citit niciun roman de Mircea Cărtărescu. Deci fac parte din categoria aceea de oameni care îl știu pe autor doar din „De ce iubim femeile”. Spun asta ca să lămurim lucrurile de la bun început.

Totuși, cînd am aflat că urma să vină la Cluj pentru lansarea noul său roman, mi-am spus că trebuie neapărat să merg să-l văd. Așa că aseară am fost în sala Auditorium Maximum la lansarea romanului „Solenoid”.

Eram curios să văd pe viu ce are de spus omul care este considerat de majoritatea criticilor cel mai important scriitor al generației sale și unul din cei mai buni scriitori români din literatura contemporană. Ar fi fost păcat să ratez o asemenea ocazie.

Am descoperit un om modest, extrem de erudit și de sincer (poate prea sincer pentru binele lui), care m-a ținut cu urechile ciulite timp de aproape două ore. Mi-am propus să spicuiesc în cele ce urmează cîteva dintre replicile sale…

… sperînd că acestea vor fi interesante pentru voi chiar dacă vor fi scoase parțial din context. Îmi voi permite să parafrazez și să completez din memorie pe alocuri, încercînd să nu alterez ideea pe care a vrut s-o transmită.

(întrebat cum a scris „Solenoid”)

Nu mă întrebați cum am scris romanul, pentru că nu știu, nu îmi amintesc. E ca și cum l-ar fi scris altcineva în locul meu. A fost el, scriitorul ce mă privea în oglindă din spatele paginii atunci cînd eram cu pixul în mînă.

Pentru mine scrierea unui roman e ca o cursă pe hipodrom: eu sînt călărețul, el e calul. La astfel de curse nu călărețul e cel important, ci calul. El este cel care cîștigă cursa. Și cu cît călărețul e mai mic, cu atît mai bine.

(întrebat cum vede romanul său)

„Solenoid” e ca un bulgăre de hîrtie pe care-l arunci și se desface treptat într-o formă de origami. Ar fi păcat să citiți cartea fără ultimele 50 pagini, pentru că acestea leagă ca un șurub cele 50 capitole ca niște petale într-o floare.

(vorbind despre sine ca scriitor)

Eu nu scriu ca să public. Eu scriu ca să trăiesc într-o carte și să creez din ea o lume rotundă. În momentul în care am terminat de scris „Orbitor” am fost pierdut. Atunci am înțeles de ce se sinucid artiștii după ce termină o operă majoră. Simțeam că viața mea nu mai avea rost.

(despre idealul sau de artist)

Artiștii adevărați sînt cei care scriu doar pentru ei, ca să descopere lumea și pe ei înșiși. Virgiliu i-a dat poruncă slugii sale de încredere să ardă „Eneida”. Kafka a cerut să-i fie arsă toată opera. Ce bine că nu s-a întîmplat așa. Eu nu am reușit să rezist tentației de a publica.

(întrebat cine se consideră)
Dacă m-ar trezi cineva noaptea și m-ar întreba cine sînt, i-aș spune că sînt un student. Atît și nimic mai mult.

(întrebat cum scrie)
Cînd vine vorba de literatură, scriu doar de mînă, cu pixul în caiet, în general fără adaugiri și corectări ulterioare. În rest scriu ca toată lumea: pe computer, tabletă, telefon. Sînt mare amator de gadgeturi.

(despre specificul românesc)
Miturile noastre nu sînt „Miorița” și „Meșterul Manole”, ci „capra vecinului” și cazanul cu smoală din iad din care nu scapă nimeni, pentru că de fiecare dată cînd cineva poate să iasă, ceilalți îl trag înapoi.

(întrebat ce-ar fi fost dacă se năștea în altă țară)
Un scriitor de primă mînă din lumea a șaptea nu va fi niciodată considerat mai bun decît un scriitor de mîna a șaptea din lumea întîia. Am fost tentat să plec din țară. La un moment dat în aeroportul din New York am dat cu banul. A picat pe partea cu România.

(legat de mîntuire) Nu există un alt răspuns în afară de dragoste

(de ce scrie opere voluminoase)
Atunci cînd am început să scriu „Solenoid” știam doar două lucruri: că se va numi așa și că va avea măcar 800 pagini. Cărțile sînt ca instrumentele (vioară, violă, violoncel). E nevoie de un roman mare ca să scoți sunete grave, iar un roman are nevoie de spațiu ca să se desfășoare.

(despre cărțile care l-au influențat)
Cărțile care m-au influențat cel mai mult nu sînt cărți de literatură. O să vă pară ciudat, dar acestea sînt: un tratat de parazitologie pe care l-am găsit într-un apartament în care stăteam în gazdă.

 

A mai fost o jumătate de carte de trigonometrie pe care a pus-o mătușa la toaleta din fundul grădinii și pe care o citeam cînd mergeam acolo, de asemenea un tratat de topologie pe care l-am primit cadou și o carte de biologie cumpărată de la o expoziție.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *