Ţilcul şi băieţelul cu bicicletă

Ieri am fost martor la un gest care m-a mişcat. Treceam pe lîngă Sala Şproturilor şi am observat o „deplasare de forţe” pe cîmpul de lîngă poligon. „Maaa-maaa, vleau la ţilc!” ţipa cît o ţineau rărunchii o fetiţă, arătînd cu degeţelul ei mic în direcţia în care mă îndreptam.

Nu departe erau dispuse cîteva vagoane în jurul cărora roiau o mulţime de oameni ce instalau ceea ce avea să fie un cort enorm. Într-un ţarc improvizat erau închise tot felul de animale exotice: ponei, zebre, lame. Două cămile se chinuiau să-şi strecoare capul pe sub gardul de metal pentru a ajunge la iarba verde şi suculentă din afară, cea din interiorul ţarcului fiind galbenă şi ofilită.

Şi atunci a avut loc un lucru minunat. Un băieţel de vreo 8-9 ani ce se da cu bicicleta prin apropiere, a oprit, a cîntărit din priviri animalele, a strîns un braţ de iarbă şi i l-a întins unei cămile ca un buchet de flori într-o zi frumoasă de primăvară. Apoi s-a dus şi a mai strîns unul.

Probabil că tind să exagerez importanţa gestului şi să îi acord o semnificaţie prea mare, dar în acel moment am avut certitudinea că mai există oameni capabili să facă lucruri frumoase fără să aştepte neapărat ceva în schimb. Deşi mici şi neştiutori, uneori copiii ne pot da nouă, adulţilor, o lecţie importantă de viaţă…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *