Cînd cel mare îl mănîncă pe cel mic

nu exista dreptate cind toata lumea tace

Pe vremuri lucrurile erau simple: cel mare îl mînca pe cel mic, cel puternic îl cotropea pe cel slab. Clar ca bună ziua. Au trecut cîteva mii de ani, timp în care am evoluat (pe alocuri) și am căpătat o spoială de civilizație.

Astăzi am ajuns să fim cu toții egali, cel puțin la nivel declarativ. În esență însă lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, pentru că unii sînt în continuare „mai egali” decît alții (ca să cităm din „Ferma animalelor”).

Să luăm cazul salvamontistei care a fost bătută zilele trecute. Aceasta a fost lovită pentru că a îndrăznit să-i spună gorilei să vorbească mai încet. Mulți susțin că a fost inconștientă. Mai ales pentru că nu s-a retras după prima palmă.

Eu zic că era în stare de șoc și că pur și simplu nu credea că malacul va fi în stare să o bată în văzul tuturor. Din păcate s-a întîmplat fix invers și asta pentru că tipul era sigur că nu i se va întîmpla nimic.

Ceilalți nu au intervenit probabil din cauza fricii. Au preferat să tacă și să întoarcă capul, pentru că știau că ar fi pățit același lucru. Știu, sună patetic, dar asta e realitatea. Doar în filme fetele de 60 kg bat malaci de 100.

Cei mari și puternici vor încerca mereu să-i domine pe cei slabi dacă nu va fi cineva care să-i oprească. Pur și simplu pentru că pot. Atunci cînd vine vorba de altercații, forța va avea întotdeauna cîștig de cauză în fața discursului.

Singurul antidot în fața forței este frica. Dacă salvamontista ar fi stat la masă cu vreo 2-3 rugbiști, probabil că tipul s-ar fi gîndit de două ori înainte să o bată. Căci oamenii preferă să se implice doar în luptele pe care cred că le pot cîștiga.

Sîmbăta trecută am fost în Baia Mare și am mers cu un autobus care trecea prin Hatvan (cartierul sărac al orașului). La un moment dat în autobus au urcat vreo 10 țigani cu manelele urlînd din boxele lor portabile.

Nimeni nu a zis o vorbă. Am tăcut și eu, pentru că știam că nu am cum să ies învingător dintr-o dispută cu 10 țigani care nu au nimic de pierdut. Știți însă care e problema cu genul acesta de atitudine? E faptul că dacă toți ar face așa, lucrurile nu s-ar schimba niciodată.

Salvamontista a avut curajul să ia atitudine, eu am preferat să tac și să cobor la următoarea oprire. Ea probabil că umblă acum pe la medici pentru tratamente, în timp ce eu stau la cald și scriu aceste rînduri. Cam asta e diferența.

Sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *