De ce avem nevoie de basme

Avem nevoie de basme în viața noastră. Într-un secol 21 în care timpul zboară cu viteza internetului și a tehnologiei, omul modern încă mai are nevoie de povești cu zîne, Feți-Frumoși și zmei. Poate că o să vi se pară ciudată afirmația mea, poate că unii o să rîdă.

După părerea mea însă explicația e simplă: avem nevoie de basme în copilărie pentru că poveștile ne oferă modele și ne învață ce e bine și ce e rău; avem nevoie de basme și ca adulți pentru a fi mai buni și pentru a avea puterea de a visa.

Vă spun toate astea pentru că recent cei de la HHC (Home and Hope for Children) au deschis în Baia Mare un centru de zi pentru copiii care provin din familii monoparentale. Centrul respectiv este practic un loc unde părintele își poate aduce copilul atunci cînd lucrează.

doneaza-carti-centrul-de-zi-HHC-baia-mare

Din păcate centrul nu e dotat cu o bibliotecă pentru copii, împreună însă putem schimba acest lucru. Dacă aveți acasă cărți cu povești de care nu mai aveți nevoie, le puteți dona centrului HHC, îndemnul vine din partea Alinei Rad care a venit cu această propunere pe blogul său.

Citeşte tot articolul

Ziua în care s-a oprit Timpul

timpul s-a oprit in locÎntr-o dimineață ploioasă de martie Timpul a încetat să mai bată. Era o zi obișnuită de primăvară cu trafic aglomerat, cu oameni ce se grăbeau la serviciu, părinți care-și duceau copiii la grădiniță și elevi care mergeau la școală, cînd, pe neprins de veste, Timpul s-a oprit în loc.

Gata, a spus el, m-am săturat! De milioane de ani bat întruna: secundă de secundă, minut de minut, oră de oră, neclintit, sigur și precis ca un ceas elvețian. Și cu ce m-am ales pînă acum? Ce-am realizat? Am ajuns marfă de troc în bazarul vostru patetic.

Unii mă au, alții mă dau, unii mă caută, alții mă pierd. Nehotărîții trag de mine, bătrînii mă așteaptă să vin, în timp ce înțelepții exclamă că toate se întîmplă la timpul lor. Fizicienii spun că sînt relativ, cei plictisiți caută să mă omoare, în timp ce filosofii afirmă că nici măcar nu exist.

Cei care se grăbesc spun că trec prea repede. Că zilele și lunile trec pe lîngă ei cu viteză amețitoare și nu apucă să se bucure de viață. Anii cresc, viața descrește, iar vina, spun ei, este doar a mea.

Cei nerăbdători zic că trec prea greu, că secundele se scurg prea lent și că nu mă mai suportă. Singurii care au de spus ceva de bine despre mine sînt bolnavii, cei răniți și dezamăgiți. Doar ei mă așteaptă cu drag pentru că cred că Timpul le vindecă pe toate.

Citeşte tot articolul

Cîte ceva despre udat, aldămaș și mohorici

Există un obicei care spune că atunci cînd cumperi ceva nou, ceva important, achiziția trebuie neapărat ”udată”. M-am tot gîndit care ar fi explicația acestui obicei și am ajuns la concluzia că fenomenul poate fi privit din două puncte de vedere.

Primul pornește de la premisa că omul este o ființă socială. Acesta își dorește să fie înconjurat de cei dragi atît la bine, cît și la rău. Iar achiziția unui lucru important poate fi inclusă cu siguranță în prima categorie.

Așadar oamenii însoțesc deseori achizițiile importante cu mese bogate și băuturi alese pentru a putea împărtăși cu cei din jur bucuria unui nou început. Desigur, putem discuta aici și despre laudă, fală, fudulie chiar, dar nu ca despre niște lucruri general valabile.

Al doilea punct de vedere se referă la faptul că oamenii sînt în general invidioși, unii ai naibii de invidioși, iar faptul că cineva are un lucru pe care alții nu pot să-l aibă generează deseori tensiuni și sentimente contradictorii.

Vorbim aici despre multă energie negativă îndreptată spre o persoană, sau spre un grup, pentru simplul motiv că respectivii au reușit ceva ce ceilalți nu au izbutit încă. Nu degeaba se spune că frumusețea, bunătatea și succesul nu se iartă niciodată.

Citeşte tot articolul

Amintire de Crăciun…

acest articol e un guest post

Într-un cadru rupt parcă din Coșbuc zăpada și gerul s-au lăsat puțin de mână, lăsând loc colindelor frumos glăsuite de copiii satului. Nu mai auzisem demult acele versuri vechi, acele linii melodice care opreau până și fulgii dezlănțuiți care cădeau din cer.

Vesteau Crăciunul, iar atmosfera cuprinsese întreaga casă. În sufragerie se auzea, parcă în semn de sărbătoare, trosnetul lemnelor din șemineu și parcă mi se făcuse dor de acele sunete frumoase.

Lângă geam, am aranjat bradul, față de alți ani a fost mai mic, însă natural, iar mireasma sa mi-a încântat din nou simțurile. Albastrul globurilor bradului s-a împletit de minune cu flăcările zbuciumate ale focului din șemineul care mi-a încălzit nopțile.

Am retrăit încă o dată copilăria când picioarele-mi înghețau după ce ore bune umblam prin zăpadă, din casă în casă, ca să vestesc oamenilor Crăciunul, iar când mă reîntorceam acasă, lăsam punguța cu bunătăți – nuci, portocale, prăjituri sau colăcei lângă ușă și mă duceam direct în fața șemineului pentru a mă încălzi.

Citeşte tot articolul

Săptămîna Caragiale la Teatrul din Baia Mare: impresii și păreri

Națiune, națiune! Așa cum vă anunțam aici la începutul lunii trecute, Teatrul Municipal Baia Mare găzduiește zilele acestea un eveniment interesant. E vorba de săptămîna Caragiale care a început duminica trecută și a ajuns deja la jumătate de drum.

Pînă în acest moment am văzut două spectacole din cadrul festivalului: Conul Leonida… farsă cu reacțiunea interpretată de actorii din Baia Mare și O noapte furtunoasă prezentată de Teatrul din Sibiu.

Per ansamblu impresiile sînt pozitive, mai ales că după 3 zile de festival organizatorii au decis să reducă prețul biletelor aproape la jumătate, lucru care a adus mai multă lume în sala de spectacole. Cei interesați pot găsi aici programul complet al săptămînii și aici noile prețuri ale biletelor.

În ceea ce mă privește, voi merge probabil duminică din nou la teatru să văd cea mai cunoscută piesă a lui I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută. Vă invit așadar să vă destindeți și să rîdeți cu poftă pe piesele celui mai mare dramaturg român. Nu o să vă pară rău! Parol!

sursă foto

Citeşte tot articolul

Despre sociologie, cuvinte și… penise

Azi vreau să vă povestesc o pățanie legată de scăpări ortografice și litere măiestre care pot schimba radical sensul unei propoziții. Întîmplarea este un caz real pe care mi l-a povestit o prietenă absolventă de sociologie.

Eram în ultimul an de facultate, începe ea zîmbind. Și ca orice student în an terminal aveam de ticluit o lucrare de licență. Fiind vorba de sociologie, lucrarea mea conținea o parte de cercetare care implica nişte chestionare legate de situația familială a tinerilor din oraș.

Adun așadar de unde am, de unde n-am, niște bănuți și îmi printez cele 500 de chestionare de care aveam nevoie. După încep să bat la pas liceele din oraș, să le împart, iar mai apoi să le culeg de la progeniturile educaționale care le completau cu deosebită sînguință și interes.

Așa se face că la un moment dat mă cheamă o elevă de prin clasa a 10 şi-mi cere să-i explic o întrebare din chestionar. Lucrează pe lîngă pensie? citesc eu cu glas tare. Adică aș vrea să știu dacă cineva din părinții tăi este pensionar, dar lucrează în același timp.

Domnișoară rămîne la fel de nelămurită, așa că încep să-i explic mai elaborat scopul întrebării timp în care mă urmărește cu interes aproape toată clasa. Citește te rog pe litere, îmi spune liceana indicînd din nou întrebarea cu pricina.

Citeşte tot articolul