Oamenii observă în jurul lor ceea ce au în inimă

atitudinea-e-totulNu-mi amintesc exact unde am citit acest rînd. Știu doar că mi-a rămas în minte ca o întrebare nelămurită. Asta pînă aseară cînd am dat de o idee similară culmea, într-o carte de educație financiară de-a lui Robert Kiyosaki.

Lumea este de fapt doar o oglindă a fiecăruia”, scria el acolo. De exemplu într-o zi posomorîtă cei triști se vor plînge cît de anostă e ploaia, cei curioși vor remarca poate felul în care vîntul mișcă norii, iar cei visători vor întrezări curcubeul din spatele acestora.

Văd atîția oameni concentrați pe lucrurile negative din viața lor care nu au nici timp și nici ochi pentru lucrurile bune care-i înconjoară. Fixați pe ce le lipsește, aceștia-s pregătiți să vadă lucruri rele și nici nu se miră cînd acestea chiar li se întîmplă.

De ceva ani m-am cam săturat să observ doar partea tristă a vieții. Așa că am făcut o alegere conștientă să observ lucrurile pozitive și să mă bucur de ele. Cred că e o opțiune la îndemîna fiecăruia și e mai simplu decît pare.

Vorba moldoveanului: important e să vezi partea plină a paharului, mai ales dacă acesta e plin cu vin. La o adică, oricine poate observa răul din jur, însă cîți au ochi să vadă petele de lumină din întuneric?

Sursă foto

Citeşte tot articolul

De ce scriu cu ”î din i” în loc de ”â din a” și ”sînt” în loc de ”sunt”

limba romana in basarabiaCei care îmi citesc blogul sau comunică cu mine pe chat au observat probabil că folosesc scrierea cu ”î din i” și ”sînt” în locul scrierii cu ”â din a” și ”sunt”. Unii au văzut-o ca pe o scăpare și m-au corectat, alții m-au întrebat de ce fac acest lucru.

Am decis să scriu un articol în care să centralizez aceste argumente și să vi le prezint. Mai întîi de toate vreau să vă spun că e vorba de o alegere conștientă și informată.

Știu că normele curente impun scrierea cu ”â din a” și ”sunt”, știu cum se folosesc acestea conform regulilor adoptate în 1993, dar aleg să scriu cu ”î din i” și ”sînt”. Motivele din care fac acest lucru se împart în două categorii.

Motive personale

Așa am învățat la școală. Cred că puțini dintre voi știu că în Republica Moldova se predă în continuare regula cu ”î din i” și ”sînt” (cu excepția cuvîntului ”român” și a derivatelor sale). În cei 18 ani de școală pe care i-am făcut acasă, în Moldova, am scris după regula veche.

După ce am venit la studii în România am aflat despre decizia din 1993 prin care Academia Română impunea folosirea lui ”â din a” în interiorul cuvintelor și ”sunt” în loc de ”sînt”. Pus în fața unei alegeri am decis să aflu părerea lingviștilor români despre acest subiect.

Mi-a atras atenția articolul lui George Pruteanu care susținea folosirea regulii vechi cu ”î din i”. Și aici ajungem la argumentele științifice pe care vreau să vi le prezint pe scurt.

Citeşte tot articolul

10 cele mai bune cărți pe care le-am citit pînă acum (6-10)

carti-magiecitește prima parte

Continuăm top-ul celor mai bune cărți / autori pe care l-am început ieri. Țin să vă reamintesc că lista nu e nici pe departe exhaustivă și se bazează mai mult pe felul în care am relaționat eu cu cartea respectivă decît pe valoarea literară a acesteia.

Sînteți gata? Atunci să continuăm.

6. Pădurea Spînzuraților – Liviu Rebreanu

O carte ce a intrat în viața mea prin voință proprie și m-a dat efectiv pe spate. Am scris despre asta aici. Romanul m-a cucerit prin acțiune și analiză psihologică, dar mai ales prin stil și limbaj. Pentru mine această carte a fost efectiv un deliciu.

7. Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Singurul roman terminat de Oscar Wilde și una din cele mai cunoscute cărți din istoria literaturii. Un roman despre frumusețe și desfrîu, despre lucruri permise și interzise, despre trup și suflet. Wilde m-a cucerit printr-un stil și un limbaj aparte. Cartea aceasta e hrană pentru minte.

Citeşte tot articolul

10 cele mai bune cărți pe care le-am citit pînă acum (1-5)

carti-fermecateProvocarea cu 10 cele mai bune cărți a ajuns și la mine. Din fericire Ice Bucket Challenge m-a ocolit, ceea ce mă face să cred că mi-am ales bine prietenii. Nu de alta, dar poți dona bani pentru o cauză și fără să-ți torni apă în cap. E doar părerea mea și nu o impun nimănui.

Revenind la subiect, vreau să vă prezint aproximativ 10 cărți/autori care mi-au plăcut cel mai mult din ce am citit pînă acum. Topul este subiectiv, nu discut aici neapărat despre valoarea literară a operelor, ci mai degrabă despre ceea ce a însemnat cartea pentru mine și cum m-a influențat.

Acestea fiind spuse, vă invit să cunoașteți primele 5 cărți din listă, urmînd ca mîine să vi le prezint pe celelalte. Deci să purcedem.

1. Fraţii Karamazov – F. M. Dostoievski

De departe cel mai bun roman pe care l-am citit vreodată. Dostoievski a fost un maestru, iar Frații Karamazov e perla operei sale, o sinteză finală ce reia preocupările din cărțile precedente și încununează o operă extraordinară.

Frații Karamazov este o capodoperă, poate cel mai bun roman scris vreodată. După ce am citit și recitit cartea, am îndrăznit să-i scriu o scrisoare lui Dostoievski (o puteți citi aici). Vă recomand și acest film artistic în 8 episoade despre viața lui.

Citeşte tot articolul

Ghiocel și Cleopatra se iubeau din clasa a 4-a

… dar povestea asta nu este despre ei

femei-vs-barbatiProlog

Povestea de mai jos este despre un flăcăuan, să-i zicem Ion, căruia îi place de o fetișcană, să-i spunem Lenuța. Într-o bună zi Ion își ia inima în dinți și o invită pe Lenuța la un film. Ea acceptă bucuroasă și ei petrec o seară frumoasă împreună.

Cîteva zile mai tîrziu Ion o invită la cină, urmează din nou o seară în care ambii se simt foarte bine. Ion și Lenuța încep să petrecă din ce în ce mai mult timp unul cu celălalt și la un moment dat decid să fie împreună.

Într-o seară Ion o conduce pe Lenuța acasă cu mașina. ”Iubitule, știai că azi se împlinesc 6 luni de cînd am ieșit prima dată?” spune Lenuța fără să se gîndească. Liniște… Pentru Lenuța această liniște este cît se poate de grăitoare.

”Oare îl deranjează că am spus asta, se întreabă ea. Poate că el crede că am făcut-o ca să-i dau de înțeles că aștept mai mult, că încerc să-l forțez să facă pasul decisiv pe care el nu vrea sau nu este sigur că vrea să-l facă”.

Iubire și schimb de ulei

Ion se gîndește: ”6 luni?! Hm, oare trebuia să știu asta? ”

Iar Lenuța se gîndește: ”De fapt nici eu nu-s așa de sigură că vreau să fac pasul cel mare. Uneori mi-aș dori să am mai mult timp pentru mine ca să mă pot gîndi dacă vreau să continuăm această relație care se îndreaptă spre… ce?

Căsătorie? Copii? O viață împreună? Oare sînt pregătită pentru așa un angajament? Îl cunosc suficient de bine pe omul acesta?”

Iar Ion se gîndește: ”6 luni?! Înseamnă că am început să ieșim prin februarie, imediat după ce am trecut RAR-ul. Asta înseamnă… ia să verific kilometrajul… ooo, băga-mi-aș, înseamnă că trebuia să fac schimbul de ulei acum două săptămîni!”

Iar Lenuța se gîndește: ”E supărat, i se citește pe față. Poate că am intrepretat totul pe dos. Poate că el își dorește o implicare mai mare, o intimitate mai profundă. Poate că el a simțit încă înaintea mea că eu am rezerve în acest sens. Asta e!

Citeşte tot articolul

De ce se numește laptele de pasăre așa și nu altfel?

lapte-de-pasare-ile-flottante-oeufs-a-la-neigeDe ceva timp mă roade o dilemă culinaro-lingvistică la care nu găsesc răspuns. De aceea am decis să v-o împărtășesc, poate-poate mă lămurește și pe mine cineva.

Bănuiesc că ați gustat măcar o dată lapte de pasăre. Cîți dintre voi v-ați întrebat însă de ce i se spune laptelui de pasăre așa și nu altfel?

Nu de alta, dar conform cunoștințelor mele de zoologie păsările se înmulțesc prin ouă. Ați auzit să existe vreo pasăre care are lapte? Eu nu. Și atunci de unde boala a mai apărut și denumirea asta ciudată?

Se pare că desertul este de origine franceză (evident) și în țara sa de origine se numește œufs à la neige sau île flottante. Italienii îi zic uova di neve, englezii floating island, spaniolii isla flotante, iar nemții Schnee-Eier. Pînă aici toate bune și frumoase.

Națiile de mai sus n-au făcut decît să traducă în limba lor denumirile franțuzești. Numai noi cu ungurii ne-am trezit mai deștepți și i-am zis madártej respectiv lapte de pasăre. Așadar tare mă tem că de la vecinii noștri din vest ni se trage năcazul.

Pe de altă parte, laptele de pasăre este de fapt o cremă fină de vanilie obținută prin fierberea gălbenușului de ou cu adaos de zahăr, lapte și vanilie. Ați remarcat cuvintele cheie?

Citeşte tot articolul