Cireşe sau cireşi?

Avînd în vedere popularitatea articolului meu despre căpşune şi căpşuni şi faptul că sîntem în luna mai, iar mîine poimîine intrăm în cireşar, mi s-a părut foarte oportun să public un articol despre cireşe şi cireşi.

Aşadar, cum este corect, cireşe sau cireşi? În ceea ce mă priveşte situaţiea este destul de clară:

un cireş, doi cireşi – cu referire la copac
o cireaşă, două cireşe – cu referire la fruct

Şi totuşi există foarte mulţi oameni care folosesc greşit pluralul pentru cireaşă şi spun, de exemplu, am mîncat cireşi. Avînd în vedere numărul lor crescut, Academia Română a decis relaxarea normelor şi a adăugat în DOOM-ul din 2005 forma de plural cireşi ca şi formă acceptata pentru substantivul cireaşă.

Situaţia este identică pentru căpşune şi căpşuni. Astfel DOOM-ul a legitimat oficial nişte formule greşite pe baza criteriului de frecvenţă în uz. Într-adevăr, limba este un organism viu în continuă evoluţie, acest lucru nu înseamnă însă să ridici la rang de normă nişte forme de plural regionale.

Pînă la urmă fiecare este liber să vorbească aşa cum doreşte, pentru mine însă, şi aici îl citez pe regretatul George Pruteanu, cireşele vor creşte întotdeauna în cireşi, iar căpşunele în căpşuni.

Sursă foto

Citeşte tot articolul

Moldovenii și legenda Ghiavolului tărcat (2)

„Să văd dacă am înţeles bine, vorbi Cezar în cele din urmă: ne pui o întrebare, dacă răspundem corect, scăpăm cu zile și ne îndeplinești o dorință”. ”Aşa este, tună pocitania, dar dacă greșiți, va fi vai și amar de pielea voastră.”

”Care este esența adevărului?” ne întrebă namila şi răsturnă o clepsidră cu cap de mort după care necheză ascuțit. ”Am belit-o”, mi-a șoptit Cezar scurt. La întrebarea asta s-au chinuit toți filosofii din lume. De unde să știm noi răspunsul?”

”Uăi, eu zic să fugim” i-am propus eu. ”Unde să fugi, bre? N-ai văzut ce lăbane mari şi lungi are? Unde pălește, nici iarba nu crește!” Drept zici, am aprobat eu. Prin urmare, îi așa cum ai zis tu. N-avem scăpare”.

Secundele trecură cu viteza amețitoare și în curînd ultimele fire de nisip se prelinseră în partea de jos a clepsidrei. ”Răspunsul!” tună Ghiavolul tărcat. ”Poate ne dai altă întrebare” am început eu încercînd să-l înmoi.”Șii om!”

”Răspunsul!” repetă matahala. ”Putem lua opțiunea 50 la 50 sau sună un prieten?” încercă și Cezar. ”Răspunsul!” behai din nou namila. ”Ho, că nu dau turcii… dă-ne voie măcar să ne luăm adio de la viață…”

Citeşte tot articolul

Moldovenii și legenda Ghiavolului tărcat (1)

”Ți-am povestit vreodată legenda Ghiavolului tărcat?” l-am întrebat eu pe un ton grav în timp ce traversam o poieniţă. „Nu, dădu Cezar din cap surîzînd. E vreo poveste de speriat copchiii?” ”Nu chiar”, i-am răspuns eu gînditor.

Era o seară liniștită de mai, stelele începură să ne facă cu ochiul din înaltul cerului în timp ce ultimele raze ale soarelui se făceau nevăzute. Veneam din satul vecin, mașina ni se stricase pe drum, de aceea ne întoarceam acasă pe jos.

Cel mai scurt drum era prin pădure, așa că acum urmam o cărăruie subțirică ce ne ghida agale prin relieful basarabean. ”Bătrînii povestesc despre un spirit malefic care apare pe pămînt Moldav o dată la cîteva sute de ani, am început eu.

”Se spune că își face apariția atunci cînd cineva îi strigă numele, în special în nopţile cu lună plină, și-i mănîncă pe drumeții care au ghinionul să-i nimerească în cale”. ”Du-te de aici cu poveștile iestea” răspunse Cezar. Eu nu mă tem de nici un ghiavol, oricît de tărcat ar fi el”

Și nici nu apucă bine să spună aceste cuvinte că nori deși acoperiră cerul, se întunecă brusc, copacii începură să tremure și un vuiet prelung se auzi din măruntaiele pămîntului. Cărarea se crăpă în doua cît un crater și din el apăru o arătare.

Avea coarne de bou, gheare de urs și copite de țap. ”Vă-le-leu mamă!” am strigat eu cu ochii cît cepele. ”Oi, nah!” a țipat Cezar după care a turnat un șir lung de înjurături pe care mi-i rușine să le reproduc.

”Eu sunt Ghiavolul tărcat, a tunat matahala, și am de gînd să vă mănînc sufletele dacă nu îmi răspundeți corect la o întrebare!”

”Ei de-amu se începe…” am spus eu parcă revenindu-mi în fire. ”Tu îi fi ceva sfinx moldovenesc…” dădu să spună Cezar, dar monstru plesni din coada sa ascuțită și îi aruncă o privire ce putea să-ți înghețe sîngele în vine.

Citeşte partea 2

sursă foto

Citeşte tot articolul

Teorie vs. Practică în stil românesc

Teorie – atunci cînd ţi se pare că ştii totul, dar nu funcţionează nimic.

Practică – totul funcţionează perfect, dar nimeni nu ştie cum şi de ce.

Noi combinăm armonios teoria cu practica: adică la noi nu funcţionează nimic şi nimeni nu ştie de ce.

Dar eu zic că nu are rost să ne batem capul în această privinţă, pentru că teoretic, nu există nici o diferenţă între teorie şi practică. Practic, lucrurile stau tot aşa, numai că invers.

Citeşte tot articolul

Un exemplu de prietenie adevarată

Au fost odată ca niciodată în Portugalia, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, doi tineri. Unul se numea Cristiano, celălalt Albert. Ambii visau să devină mari fotbaliști, să joace la cel mai înalt nivel, să evolueze pe arene extraordinare, să fie priviți și admirați de milioane de suporteri din întreaga lume.

Tinerii erau prieteni nedespărțiți, mai ales că jucau la același club de juniori. Și uite că într-o zi ei au fost vizitați de scouter-ii echipei Sporting Lisabona care le-au spus că vor oferi un singur loc la academia lor de fotbal celui care va marca cele mai multe goluri în meciul următor.

Echipa lor a cîștigat acel meci cu scorul de 3:0. Primul gol a fost marcat de Cristiano, cel de-al doilea de Albert. La cel de-al treilea gol Albert a scăpat singur cu portarul, l-a driblat și trebuia doar să împingă mingea în poartă.

În schimb acesta i-a pasat-o lui Cristiano care a marcat golul de 3:0. După meci Cristiano l-a întrebat pe prietenul și colegul său de atunci de ce a preferat să-i paseze în loc să marcheze el golul. ”Pentru că tu ești mai bun decît mine” i-a răspuns acesta.

Astăzi Cristiano Ronaldo, căci despre el este vorba, cîștigă peste 10 milioane de euro pe an, evoluează la unul din cele mai mari cluburi din fotbalul mondial și este considerat de mulți cel mai bun jucător al lumii.

Albert Fantrau nu a reușit niciodată să facă saltul spre fotbalul mare și a renunțat cîțiva ani mai tîrziu. Așa că atunci cînd este întrebat cum de își permite o locuință și o mașină atît de luxoase, acesta răspunde plin de mîndrie: „le-am primit de la Cristiano!”

sursă foto

Citeşte tot articolul

Obonato – un experiment antropologic

Un antropolog a mers într-o bună zi într-o localitate izolată din Africa ca să facă un experiment. Odată ajuns, acesta a adunat toți copiii din sătucul respectiv și le-a spus: vedeți acel copac din depărtare? Lîngă el se află un coș plin cu fructe. Cel care va ajunge acolo primul, va cîştiga toate acele fructe delicioase.

Antropologul a dat semnatul și cursa a început, însă, spre mirarea lui, copiii s-au luat de mînă și au alergat împreună bucuroși spre copac după au stat și s-a bucurat cu toții de fructele gustoase. ”De ce nu ați alergat fiecare separat? i-a întrebat mirat antropologul. Fiecare din voi ar fi avut șansa să cîștige fructele doar pentru el”

”Obonato! I-au răspuns copiii. Oare e posibil ca unul dintre noi să fie fericit, iar ceilalți să fie triști?” Obonato, avea să afle mai tîrziu antropologul, înseamnă: eu exist pentru că noi existăm.

Citeşte tot articolul