Bașii lui Vlăduț și lupta de la Ierihon

animal de petrecereSîmbătă seară, decembrie, frig. O ploaie ciobănească mușcă mărunt din oraș și din oameni. Ne deplasăm în grupuri organizate spre habitatul natural al prietenul nostru Vlăduț pentru a sărbători douăzeci și ceva de ani de la evenimentul care a adus încă un diug pe lume.

Sunăm la interfon, ușa scării se deschide brusc și în prag răsare un bărbat cu mîinile în șolduri. ”Unde mergeți?” ne întreabă el circumspect. ”…ăăă…mergem…” dă cineva să răspundă. ”Nu cumva la Vlad?” continuă el. Pentru moment iau în considerare opțiunea rușinoasă, dar sănătoasă.

Un zîmbet larg îi răsare brusc pe fața: ”păi intrați măi băieți, nu mai stați în frig!” Răsuflăm ușurați. Înghesuiți în lift. Îmi amintesc de pățania din august cînd am rămas blocat în ascensor în întuneric pentru o oră jumătate. Atunci eram 5 plus o ladă frigorifică cu bere. Acum sîntem patru plus două cadouri.

Liftul scîrțîie din încheieturi și începe să vibreze. Înghit în sec. Pe măsură ce urcăm, vibrațiile cresc în intensitate. Ușile se deschid, un bubuit ritmat ne întîmpină. Răsuflu ușurat a doua oară. Ne apropiem de apartamentul sărbătoritului. Ușa se deschide, bubuitul devine asurzitor. În prag apare Vlăduț. Îl felicităm, îl îmbrățisăm și intrăm.

Înauntru lumini roșiatice, fețe cunoscute și muzică la maxim. Stomacul îmi face rapid două curse pînă în gît și înapoi după care se stabilește undeva la mijlocul distanței. Cineva îmi bagă în mînă un pahar cu o substanță dubioasă. ”Eu-s moldovean. Prefer vinul!” zbier eu în semiîntuneric.

Crăp frigiderul și scot o Grasă de Cotnari evitînd elegant două caserole cu vinete și un rudă de salam care stau să-mi pice în cap. Nici nu apuc să beau un pahar că volumul se reduce la jumătate. În prag apare o femeie cu părul alb. ”…mai încet măcar bașii… prea tare…ne crapă termopanele…” disting eu printre drujbele lui Benassi. Mă apropii.

”Scrie și în Biblie” continuă doamna mai tare. ”Atunci cînd armatele s-au apropiat de Ierihon, soldații au început să bată în scuturi și zidurile s-au prăbușit!” Dau să deschid gura. Cineva mă trage înapoi. ”Bă țineți-l pe Albu că se ia în gură cu iehovista! Și dacă începe iar cu teoria evoluționistă, materia neagră și forțele care guvernează universul nu mai scăpăm de babă!”

Cîteva braţe mă apucă şi mă transferă subit într-o altă cameră unde oaspeţi care mai de care stau la masă. Observ cîteva fetişcane. „Aici îi de mine” îmi zic în gînd după care ridic paharul şi rostesc un toast. Peste cîteva minute uit de oraşul care a existat mai bine de 2000 de ani în urmă pe cînd nu existau încă lifturi, başi, sisteme audio şi Grase de Cotnari.

sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *