Amintire de Crăciun…

acest articol e un guest post

Într-un cadru rupt parcă din Coșbuc zăpada și gerul s-au lăsat puțin de mână, lăsând loc colindelor frumos glăsuite de copiii satului. Nu mai auzisem demult acele versuri vechi, acele linii melodice care opreau până și fulgii dezlănțuiți care cădeau din cer.

Vesteau Crăciunul, iar atmosfera cuprinsese întreaga casă. În sufragerie se auzea, parcă în semn de sărbătoare, trosnetul lemnelor din șemineu și parcă mi se făcuse dor de acele sunete frumoase.

Lângă geam, am aranjat bradul, față de alți ani a fost mai mic, însă natural, iar mireasma sa mi-a încântat din nou simțurile. Albastrul globurilor bradului s-a împletit de minune cu flăcările zbuciumate ale focului din șemineul care mi-a încălzit nopțile.

Am retrăit încă o dată copilăria când picioarele-mi înghețau după ce ore bune umblam prin zăpadă, din casă în casă, ca să vestesc oamenilor Crăciunul, iar când mă reîntorceam acasă, lăsam punguța cu bunătăți – nuci, portocale, prăjituri sau colăcei lângă ușă și mă duceam direct în fața șemineului pentru a mă încălzi.

Era frumos pe atunci Crăciunul, nopțile erau ceva mai geroase, iar colindele vechi erau cântate cu mai multă dăruire. Însă nici acum această sărbătoare nu a trecut fără a lăsa o amintire dragă în suflet, o amintire care va reveni în fiecare an, odată cu acea colindă a lemnelor uscate din șemineu.

Pentru că focul şi căldura unui şemineu sunt total aparte, incomparabil mai plăcute decât cea venită din calorifere, magazinul Seminee-Fedo.ro vă invită să vă amintiţi de copilărie şi să vă gândiţi cum s-ar potrivi un şemineu în locuinţa voastră.

sursă foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *