Am descoperit ce ține mama în beci în sticle de coniac

Anul trecut la nuntă am avut coniac moldovenesc Călărași, din care ori am cumpărat prea mult, ori nu s-a băut așa cum am estimat. Astfel încât la finalul nunții ne-au rămas vreo 2-3 lăzi. O parte le-au luat părinții, câteva sticle am luat la Cluj.

Zilele trecute am dat peste ele în cămară. A fost acel moment în care am realizat că a trecut mai bine de 1 an de la căsătorie, iar noi încă mai avem băutură de la nuntă. Știu, suntem o rușine! Dar dacă n-ai cu cine, n-ai cu cine…

Luna trecută am fost în Moldova la părinți și m-a rugat mama: „Du-te în beci și adu-mi o sticlă de coniac de pe raftul de sus. Sunt vreo 9 sticle acolo, ia-o pe oricare că vreau să-ți fac ceva bun”. Am făcut ochii mari, dar m-am conformat.

„Ia să vedem noi cum e la gust” a zis ea în timp ce își turna câteva picături în lingură. „Aaah, numai bun!” Și înainte să-mi dau seama ce se întâmpla, a răsturnat o parte din sticlă într-o oală mare care clocotea la foc. „Văleu, mamă! Dar de când gătești matale cu coniac?” am întrebat-o mirat.

„Ei, coniacul din ele a fost băut demult. A rămas doar aroma și eticheta. Dar tu știi că la țară nimic nu se pierde, totul se transformă. Mi-a părut rău să arunc sticlele, așa că țin acum în ele… borșul. E foarte convenabil. Iaca așa…”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *